Cornel Todea: „Nu puteam deveni asasini pentru că exista pericolul de a se dărâma clădirea”

Regretatul regizor Cornel Todea şi-a legat ultimii 25 de ani de viaţă de existenţa Teatrului „Ion Creangă”.

Cu trei ani în urmă, în calitatea sa de director al instituţiei, artistul a fost pus în postura de a părăsi sediul din Piaţa Amzei nr. 13 din cauza lucrărilor de consolidare a clădirii, demarate de Primăria Sectorului 1. „Centrul Vechi” reia o parte din interviul acordat ziarului „ring” în septembrie 2009, în care directorul Teatrului „Ion Creangă” deplângea soarta unei săli care fusese recondiţionată total cu doar cinci ani înainte.

Domnule Todea, înainte de toate vă rog să-mi spuneţi în ce măsură apetenţa micilor spectatori pentru teatru îi influenţează, să spunem aşa, pe „cei mari”?

Trăiesc cu mare bucurie solidaritatea părinţilor în raport cu viaţa teatrală. Părinţii au început să-i însoţească pe copii la teatru, nemailăsându-i numai în grija programelor obişnuite, prin şcoli. O zi pe săptămână, duminica, se vine la spectacol în familie, dat fiind cererea reală a părinţilor de a participa la spectacole alături de copii.

Revenind la ceea ce vă doare mai mult, cum aţi primit vestea că trebuie să evacuaţi teatrul?

Am fost somaţi ca în termen de 15 zile să eliberăm sala fără nicio discuţie prealabilă legată de această intervenţie. Am replicat imediat, cerând să ni se spună în ce constă reparaţia şi care este calendarul, pentru a încerca să organizăm, în raport cu această reparaţie, un program de viitor. Am revenit de câteva ori cu cererea de a ni se da această explicaţie, dar, în mod ciudat, în afara oricărei reguli, nu ni s-a răspuns.

 Concret, în ce a constat lista dvs. de cereri faţă de situaţia dată?

Le ceream, aşadar, să ne trimită şi nouă „amploarea” intervenţiei şi calendarul ei. Sunt vreo trei asemenea reveniri la care nu ni s-a răspuns niciodată. Noi am cerut aceste date acceptând, în mod normal, ideea că reparaţiile trebuie făcute. Subliniez asta pentru că nu ne-am postat niciodată pe ideea ignorării nevoii de a se repara clădirea, oricum nu la proporţiile pe care le afirma primăria. Nu era pericolul de a deveni nişte asasini pentru că era pericolul de a se dărâma clădirea.

Aţi luat legătura cu cineva din conducerea Primăriei Sectorului 1?

Am avut un singur dialog, la un moment dat, cu un consilier al primarului. L-am întrebat dacă poate să-mi spună, să-mi explice în ce constă reparaţia, cum se gândesc să o facă. Mi s-a spus că din sală nu va mai rămâne nimic. I-am răspuns că formularea este cinică, la care mi s-a replicat: „Dar dvs. nu sunteţi cinic dacă veţi omorî copiii?”. Esenţial este că de la acea notificare în care ni se cerea să evacuăm de urgenţă, să eliberăm spaţiul până la data de 8.12.2008, neavând niciun răspuns, ne-am continuat, din fericire, întreaga stagiune.

„Clădirea trebuia refăcută până în 2002”

Care este istoricul acestei clădiri din punct de vedere al participării administrative?

În prezent, Primăria Sectorului 1 administrează 60% din clădire, în timp ce Teatrul „Ion Creangă” administrează restul. Noi suntem subvenţionaţi şi, în consecinţă, subordonaţi Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Reprezentanţii Primăriei Generale au spus, la un moment dat, că vor determina o acţiune firească prin recuperarea acestei clădiri de către CGMB, căreia i-a aparţinut, până în 2001, când a fost preluată de Primăria Sectorului 1 cu obligaţia scrisă în acea hotărâre de consiliu că în termen de un an va demara refacerea clădirii. Până în anul 2002, clădirea trebuia refăcută. N-a fost refăcută până în 2009.

Cum se împacă toate aceste lucruri cu faptul că sala a fost renovată complet în 2004?

Repararea presupune decopertarea până la ziduri a întregii săli care fusese modernizată în 2004. Altminteri nu se poate realiza consolidarea. Se va ajunge, aşadar, la zidurile goale. Refacerea cu arhitecţi specializaţi în probleme de teatru, deci nu cu un constructor oarecare, a durat aproape opt luni de zile, pe un buget pe care i-am rugat acum să-l revadă, deci buget şi materiale care nu sunt prevăzute în bugetul lucrărilor pe care le-a demarat primăria de sector.

Aşadar, în mod normal, ar trebui să se creeze un buget separat pentru o nouă refacere a sălii.

Le-am cerut proiectul legat strict de sală şi devizul. Ei susţin că o să facă treaba asta, obligaţi, evident, de noi, dar nu pot plăti clădirea care nu e a lor, şi aici începe un joc extraordinar al ambiguităţilor. E clar că banii pentru refacerea sălii nu există în devizul lor. Licitaţia nu a prevăzut în niciun caz refacerea arhitecturală a sălii. Oricum, eu nu plec de aici până nu se semnează convenţia dintre primăria de sector şi primăria generală cu privire la refacerea în totalitate a sălii, după lucrările de consolidare a clădirii, din punct de vedere tehnic şi arhitectural.

„La Rapsodia trăim sub zodia provizoratului”

La câteva zile de la moartea regizorului Cornel Todea, directorul adjunct artistic al Teatrului „Ion Creangă”, Ioan Gârmacea, spune despre regretatul artist că era preocupat în permanenţă de o posibilă revenire la sediul din Piaţa Amzei nr. 13, condiţiile oferite de Sala Rapsodia fiind considerate „improprii pentru frecventarea spectacolelor de către grupurile organizate de copii”.

 

„Tot timpul vorbea despre această sală ca despre întoarcerea teatrului de copii la locul lui consacrat şi la condiţiile în care teatrul ar fi putut să-şi reia activitatea la parametri superiori celor din prezent. Noi trăiam şi drama asta că, având un portofoliu de spectacole care au fost create în sala veche, multe au trebuit să le adaptăm la condiţiile din sălile unde am funcţionat, cu urmări nu dintre cele mai faste. Sigur că în planurile noastre erau spectacole care se puteau realiza la sala din Piaţa Amzei mult mai bine decât aici, la Rapsodia, unde trăim sub zodia provizoratului”, a declarat dl Gârmacea.

„Cornel a murit cu un regret aşa cum moare orice creator care nu-şi poate duce la îndeplinire proiectele sale.” – Ioan Gârmacea

„Trebuie găsite nişte soluţii care ar putea rămâne valabile şi pentru viitor.” -  Cornel Todea

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial