Cătălin Botezatu: „Am fost preferatul Elenei Ceauşescu”

 

Este cel mai în vogă designer român al momentului şi un preferat al presei. Puţini sunt cei care nu au auzit vreodată de Cătălin Botezatu. Succesul creatorului de modă nu este însă unul recent, el fiind foarte apreciat şi în perioada comunistă, când, ca model, a fost în graţiile Elenei Ceauşescu.

 

 

Ce imagine este mai apropiată de tine: cea a Centrului Vechi interbelic, cea din perioada comunistă sau cea din prezent?
Aşa cum este astăzi, Centrul Vechi este unul renovat, cu o faţă nouă. Din Centrul Vechi interbelic, din păcate, am văzut numai poze, dar sunt sigur că aceea ar fi fost varianta cea mai fericită. Să trăim atmosfera, să trăim viaţa, “luxul” cu demnitatea cu care se trăia numai în acea perioadă, acea atmosferă euforică în care lumea se îmbrăca frumos. Am văzut tot felul de filme şi de poze cu trăsuri pe Calea Victoriei şi cred că aş prefera acea perioadă.

 

Cum ţi se părea moda înainte de 1989 în România?
Contrar tuturor aparenţelor, era ceva organizat. Îmi aduc aminte că erau creatori mari, care făceau adevărate colecţii pentru târguri şi prezentări internaţionale. Îmi amintesc de toate prezentările pe care le făceam pentru familia Ceauşescu şi pentru invitaţii lor. Să nu uităm că orice preşedinte de stat care venea în România cu soţia beneficia de o prezentare de modă pe care noi o asiguram. Acestea erau extrem de frumoase, începând de la ţinute şi până la regie, scenografie şi sală. Erau executate de doi mari creatori de care nu se mai ştie mare lucru acum, dar care, la vremea respectivă, erau cei mai importanţi. De la ei am furat şi meserie: Simona Vlanga şi Nae Ivanov, nişte oameni speciali care au creat sute de colecţii fără să se ştie că ei stăteau în spatele acestor minunăţii. Cu colecţiile lor am mers în Germania, Franţa, Anglia, Rusia de zeci de ori. Era vorba despre o deschidere neştiută a fashionului peste hotare. Am fost un fericit al sorţii, am fost şi preferatul familiei Ceauşescu, mai ales al Elenei Ceauşescu, ca manechin. În acea perioadă mai exista şi Adesgo, prin creatoarea Ema Doicescu, colecţii de tricotaje, extraordinare, exista Zina Dumitrescu la Venus şi era doamna Doina Levintza, care începuse prin a face costume de teatru, dar avea şi mici prezentări de modă, deci şi atunci erau creatori, dar nu erau atât de expuse, iar moda se făcea cu decenţă. Nu se făcea acea prostituţie, oricine are doi sau trei chiloţi sau oricine vrea să facă o prezentare într-un club cheamă trei fete planturoase cu lenjeria de acasă şi o numesc prezentare de modă.

 

De unde îţi cumpărai haine pe vremea aceea?
Ca modele eram împărţiţi pe categorii, pe stiluri; eu lucram mai mult pentru Italia şi SUA, alţii lucrau pentru Rusia, Franţa. Îmi luam din colecţiile care se produceau la noi, îmi luam din colecţiile de prezentare, aveam şansa să-mi cumpăr din aceste colecţii şi îmi mai luam foarte mult din afară. Pentru vremea aceea, să te îmbraci de la Versace sau Armani era un vis de iarnă. Am fost un privilegiat.

 

Obişnuiai să îţi cumperi haine sau alte produse care nu se găseau înmagazinele de stat de pe Covaci sau din unităţile Fondului Plastic?
Niciodată. Îmi luam de la fabrica pentru care lucram, de la clienţi, din colecţiile pe care le prezentam, însemnând lucruri foarte frumoase, sau de afară.

 

 ,,Am câştigat un premiu de 10.000 de mărci”
Se câştiga bine din meseria de model în acea perioadă? Cam câţi bani făceai?
Foarte bine. Atunci când mergeam la Moscova şi ne mai descurcam, aveam acolo clienţi cărora le duceam haine făcute şi ne întorceam cu valoarea unei Dacii pe vremea aceea. Mult, însă ţinând cont că odată am fost în Germania şi am prezentat pentru foarte mulţi creatori, am intrat în multe colecţii, a fost aşa ca un boom pentru mine şi am câştigat premiul pentru cel mai bun şi mai rapid manechin european, 10.000 de mărci pe vremea aceea.

 

Ce ai făcut cu ei?
Mi-am cumpărat tot felul de prostii. Mi-aduc aminte că am venit cu o valiză de pantofi pentru iubita mea, Dana Obşitaru. Cu restul de bani am venit în ţară pentru ca aveam voie.

 

Îţi plăcea să te inspiri din reviste precum „Neckermann” sau „Burda”?
„Neckermann”, „Burda”, „Otto”, „Quelle” erau reviste de referinţă pentru români. Era şi o vorbă: “E îmbrăcat ca din «Neckermann» sau «Burda» sau «Quelle». De inspira,t nu, pentru că toate aceste branduri germane făceau prêt-à-porté- uri, uneori unele de lux.

 

 Şi-a dorit să fie actor, dar a ajuns model
Povesteşte-ne cum ai fost ales ca model şi ce a însemnat pentru tine să creşti profesional alături de Zina Dumitrescu?
Cariera mea de model a început înainte de doamna Zina Dumitrescu. Am fost ales ca model în urma unui casting extrem de dur şi în urma unei poveşti drăguţe. Dădeam la Teatru şi nici nu mă gândeam atunci la lumea modellingului. Am dat de vreo trei ori, ţineţi cont că erau doar trei locuri şi 500 de concurenţi, se intra pe pile şi am picat de fiecare dată. Acolo am cunoscut-o pe Bianca Brad, care mi-a spus că la Centrul de Cercetare a Industriei Uşoare sunt trei locuri libere pentru că au rămas trei băieţi „afară”, întâmplător şi fratele Biancăi rămăsese în Germania, se fugea din ţară pe vremea aceea. M-am dus la concurs, eram foarte tânăr şi n-aveam experienţă, mai mult decât atât, m-am dus în ultima zi, ceea ce a scos-o din sărite pe Simona Vlanga, deci şanse nu aveam deloc dacă stau să mă gândesc. Erau şi băieţii vechi, erau şi foarte mulţi pe pile, copii de miniştri, de ambasadori. Concursul a durat trei săptămâni, a fost mai greu ca la facultate. Au fost tot felul de probe, de mers pe scenă în costum de baie, în smoching, probă de limbă străină, a fost extraordinar de greu, cu note afişate la sfârşit. La capătul acestor săptămâni m-am trezit că luasem primul în faţa băieţilor vechi, dar bucuria mi-a fost de scurtă durată pentru că, atunci când am mers să mă angajez, la serviciul cadre mi s-a spus că trebuie să am buletin de Bucureşti. Însă faptul că am fost atât de mult dorit ca model în acea fabrică s-a datorat doamnei ministru al industriei la vremea aceea, care m-a ajutat foarte mult şi în 24 de ore, printr-o hotărâre guvernamentală, prin semnătura doamnei Elena Ceauşescu, aveam buletin de Bucureşti. A fost un drum pe care l-am parcurs destul de repede în acea perioadă a vieţii, nu i-am dezamăgit pentru că, aşa cum spuneam, o lună mai târziu câştigam premiul pentru cel mai bun şi rapid manechin. Eram pe toate revistele, în toate cataloagele, toţi mă doreau în colecţiile lor, eram slab, arătam foarte bine. Am început, încet-încet, să uit de actorie, am făcut în acelaşi timp o altă facultate, dar am uitat de actorie şi mi-am dat seama că îmi place această lume minunată a fashionului. Am furat meserie de la Simona Vlanga şi Nelu Ivanov, doi oameni extraordinari, iar arta de a-mi organiza show-urile, de a le pune pe muzică,  regie, scenografie am furat-o de la Adrian Sârbu, care încă de pe vremea aceea era cel mai bun regizor de show, el organiza nişte show-uri de modă spectaculoase. Mi-a permis să stau în preajmă şi profesionalismul domnului Sârbu m-a îndemnat să merg înainte şi să aprofundez această lume a regiei, a backstage-ului. Pe lângă faptul că îmi realizam colecţiile de la pantofi până la accesorii, am învăţat să îmi organizez prezentarea cap-coadă, să o pot conduce. A fost un mare plus pentru mine.

 

,,Moda străzii era cenuşie, dar moda care reprezenta România era în trendurile internaţionale”
Te invidiau prietenii pentru hainele pe care le purtai? Le făceai şi lor rost prin intermediul relaţiilor pe care le aveai?
Lumea nu era atât de meschină, ipocrită şi de invidioasă ca acum. Le făceam rost de haine, toţi erau îmbrăcaţi de la APACA, de la firmele străine care lucrau acolo, dar adevăraţii prieteni nu mă invidiau. Era o altă lume, trăiam cu adevărat OK într-o lume fiţoasă, dar care avea de ce să facă fiţe, nu într-o lume doar poleită, cum este astăzi.

 

Cum ţi se părea, în general, moda anilor ’80 de la noi? I se potriveşte caracterizarea de „cenuşie” sau excela totuşi prin excepţii ca tine sau precum cei care-şi cumpărau haine „pe sub mână”?
Moda străzii, da, era cenuşie, dar dacă vorbim de moda care se făcea la un anumit nivel şi care reprezenta România, ne situam în trendurile internaţionale. Să nu uităm că în atelierele de la APACA îşi făcea costumele inclusiv Ceauşescu. Nu ne făceam de râs, mergeam la concursuri internaţionale, prezentam colecţii care erau foarte bine primite, vindeam foarte mult la ruşi, la nemţi, la italieni, dar era o lume nevăzută, despre care nu se ştia. Eu cutreieram lumea, eram plecat ca şi acum, stăteam o lună şi ceva pe an la Moscova, plecam în Germania, plecam la Paris, aveam multe oportunităţi.

 

Înainte exista sintagma „băiat de centru” sau „tip cu ţoale mişto”. Era un atu îmbrăcămintea atunci când venea vorba să faci vreo cucerire?
Era un atu pentru eleganţă, dar nu exista sintagma de băiatul de Dorobanţi, fata de Dorobanţi. Existau oameni care aveau fiţe pentru că şi le puteau permite, pentru că erau cineva, pentru că făceau ceva. Nu erau băieţi din ăştia şi fete care doar se îmbracă, dar care nu au făcut, nu vor face şi nu vor lăsa nimic după dispariţia lor.

 

,,Nu am încercat niciodată să epatez”
Mergeai în barurile din centru sau în discotecile aşa-zis de lux din acea perioadă?
Mergeam în discotecile de lux, erau la modă Belatina, Vox, erau mai multe şi acolo erau adevărate parade de modă, acolo vedeai cele mai frumoase femei, manechine care se îmbăcau bine, bărbaţi care se îmbrăcau la fel, dar nu era nimic ostentativ, nimeni nu ieşea în evidenţă cu asta. Era normal să te îmbraci bine când mergeai la discotecă vinerea sau sâmbăta, pentru că ştiam că ne întâlnim cu prietenii şi atunci te îmbrăcai cu ce aveai mai bun.

 

Cum te vedeai pe tine în comparaţie cu oamenii obişnuiţi, îmbrăcaţi în caracteristicul şi inevitabilul stil comunist?
Nu am făcut niciodată comparaţia asta şi niciodată nu am încercat să epatez, să-i fac să se simtă prost. Atunci când eram în mijlocul lor încercam să fiu îmbrăcat cât mai neutru, fără să ies în evidenţă, fără a se simţi complexaţi. A fi îmbrăcat mai bine decât un alt om nu e neapărat un avantaj că poate ăla e mult mai dotat intelectual decât tine şi e îmbrăcat în nişte blugi simpli şi o cămaşă care dacă sunt spălate sunt OK.

 

Ce părere ai de Centrul Vechi de astăzi?
Evident că s-au făcut eforturi mari ca să arate aşa, se poate face însă mai mult. Am mers de câteva ori, mă bucur că au apărut locuri frumoase, cafenele, locuri cu acel aer boem, dar în acelaşi timp e loc de mai mult. Avem un centru vechi superb care, dacă ar fi primenit, renovat, dacă legile nu ar fi atât de stricte, eu poate că aş fi lăsat acele vestigii să se vadă, poate că aş fi combinat istoria, modernul şi perioada interbelică, care a mai rămas din ea, nu ştiu, nu sunt primar, oricum, pentru ceea ce a făcut Oprescu pentru Centrul Vechi, jos pălăria!!!

 

Ce a schimbat în viaţa ta colaborarea cu Casa de Modă Venus?
Prima mea colaborare a fost cu UCECOM, acolo unde mi-am găsit şi jumătatea pentru moment (n.r. – Dana Obşitaru). Apoi am avut colaborat cu Casa de Modă Venus, singura în perioada comunismului. A însemnat foarte mult, în primul rând că am cunoscut-o pe doamna Zina Dumitrescu şi mi-a devenit ca o mamă care mi-a acordat credit. Poate nimeni nu a ştiut până acum că ţinutele pe care le purtam erau create de mine la Confex, acolo unde lucram. Îmi dădeau voie să vin cu creaţiile mele şi să le prezint, chiar dacă nu spuneau că sunt ale mele, intrau sub pălăria imensă a Casei de Modă Venus, dar aveam satisfacţia asta. A însemnat mult pentru că erau foarte multe prezentări pe vremea aceea şi conta ca deschidere, era un plus de imagine, nu că nu aş fi avut, căci fiind manechin atât la UCECOM, dar şi cu carte de muncă la APACA, eram tot timpul la prezentări de modă atât în ţară, cât şi în străinătate.

 

 

Get the Flash Player to see this player.

 

Get the Flash Player to see this player.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial