Alifantis pune la zid cluburile: ,,Sunt populate de o faună deloc pe sufletul meu”

Legat, ca atâţia alţi artişti autohtoni, de existenţa Cenaclului Flacăra, Nicu Alifantis nu uită însă nici de Club A, loc ce odinioară era principalul „emitent” al certificatelor de valoare artistică din Bucureşti. Muzicianul face, pe de altă parte, o pledoarie şi pentru Centrul Istoric, considerând că schimbările de acolo şi fluxul de tineri nu fac decât să îmbunătăţească imaginea acestei zone definitorii pentru istoria Capitalei.

 

Domnule Alifantis, obişnuiţi să mergeţi prin Centrul Vechi?
Aş merge mai des dacă aş avea unde să parchez. Regret, sunt dependent de maşină. Schimbările de acolo sunt bine-venite şi sper să se facă şi mai mult, deoarece este un spaţiu care merită acest lucru, mai ales că întotdeauna e loc de mai bine.

 

„Muzica din ziua de azi nu-mi spune mai nimic”
A renăscut această zonă şi datorită faptului că este frecventată, în general, de tineri?
Posibil, atât timp cât noua generaţie va conştientiza şi mai mult necesitatea respectării şi păstrării valorilor culturale şi istorice şi nu se vor afunda în cultura facilului cotidian.

 

Mergeţi în cluburi? Ce impresie vă face muzica din ziua de azi?
Merg rar, deoarece cluburile sunt populate de o faună care nu-i deloc pe sufletul meu. Cât priveşte muzica, recunosc, nu-mi spune mai nimic. E exagerat de tare, absolut nejustificat.

 

„Publicul din Club A era teribil de exigent”
Aveţi amintiri legate de Club A? Aţi cântat acolo înainte de 1989?
Am cântat de nenumărate ori acolo. Înainte de 1989, Club A a fost un fenomen, un mod de a fi, un refugiu către valoare, bun-gust şi mai ales bun-simţ cultural! Dacă erai acceptat să cânţi în Club A, era un test extrem de greu. Publicul Clubului din acea perioadă era unul teribil de exigent. Odată luat acest examen, te puteai considera în treabă şi băgat în seamă.

 

Am debutat în CEnaclul Flacăra la Teartul Ion Creangă”

Dacă tot ne-am referit la acea perioadă, spuneţi-ne, vă rugăm, ce a însemnat pentru dvs. Cenaclul Flacăra?
Până să ajung la Cenaclul Flacăra am mai traversat câteva evenimente importante pentru mine. În 1972, după ce am cântat muzica lui Mircea Florian într-un spectacol de teatru, am primit prima ofertă de a compune muzică de teatru. Iată că au trecut 40 de ani de atunci şi am scris muzica pentru 112 spectacole de teatru. În 1973 am debutat la Televiziunea Română într-un concurs care se chema „Tele-Top”. Am câştigat, am fost chemat la Televiziune, am avut parte de câteva filmări, apoi am plecat în armată. În 1974, în perioada concediului pe care-l avea orice oştean român, câţiva prieteni m-au dus la Teatrul “Ion Creangă” din Bucureşti, unde am debutat la Cenaclul Flacăra.

 

„Nu am avut niciodată un idol”
Aţi avut un idol, un artist care v-a determinat să luaţi decizia de a vă face propria carieră în muzică?
Niciodată unul. La început îmi plăceau mulţi artişti. Îmi doream să cânt, speram să pot ajunge mare şi cunoscut ca ei. Aveam de-a face cu entuziasmul şi inconştienţa tinereţii, a lipsei de discernământ şi a visurilor naive adolescentine. Mai târziu aveau să prindă contur dorinţele mele şi, uşor-uşor, s-au transformat la început în realităţi timide, mai apoi în hotărârea de a îmbrăţişa această carieră.

 

Care dintre artiştii din teatru cu care aţi colaborat de-a lungul timpului v-au rămas în suflet?
Pentru mine, toate întâlnirile pe care mi le-a prilejuit munca în teatru au fost importante. Regizori, actori, scenografi, coregrafi, echipe tehnice, de la toţi aceştia am avut extrem de multe lucruri de învăţat. Le sunt recunoscător şi le mulţumesc pentru tot ce mi-au dat.

 

Unul dintre cele mai bune discuri ale dvs. a fost „Piaţa Romană nr. 9”. A fost momentul unei împliniri depline din punct de vedere artistic?
Cred mai degrabă că a fost încă un pas pe drumul pe care decide să-l străbată şi să-l bătătorească un artist. Consider că mai e mult până să spui: iată, sunt satisfăcut, mă simt împlinit. Mie cel mai mult îmi place, din tot ce-am făcut, „După melci”. Cred că e cel mai bun disc al meu.

 

„Oamenii sunt foarte drăguţi cu mine”
Când mergeţi prin Bucureşti, sunteţi oprit pe stradă de admiratori? Ce vă spun aceştia?
Oamenii au fost şi sunt, în general, foarte drăguţi cu mine. M-am bucurat întotdeauna de atenţia şi amabilitatea lor. Sigur că acest lucru mă măguleşte în mod deosebit, dar nu v-ascund că mă şi obligă foarte tare. N-aş vrea să-i dezamăgesc pentru nimic în lume, pentru că nu merită.

 

„În Cenaclul Flacăra mi-am făcut marele public, am cunoscut succese, am trăit satisfacţii profesionale, am întâlnit oameni.” – Nicu Alifantis

 

Teatrul Metropolis este, începând cu luna martie, gazda unor întâmplări artistice lunare marca Nicu Alifantis, sub titulatura „Metropolis Live Music”.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial