Sâmbătă seară se deschide, oficial, Turbohalle

Clubul este un nou spaţiu neconvenţional a cărui mare inaugurare va avea loc pe 17 martie 2012 la Bucureşti. În prima seară, Centrul Cultural şi de Evenimente Turbohalle propune concerte pe două scene (electro şi dubstep), o expoziţie de artă contemporană şi un târg de fashion cu vânzare.

 

Sâmbătă, începând cu ora 22.00, va avea loc marele eveniment de lansare a unui nou spaţiu neconvenţional în Bucureşti, Centrul Cultural şi de Evenimente Turbohalle. Aflat pe Bdul Iuliu Maniu nr. 220B (exact lângă staţia de metrou Păcii, într-o fostă hală a uzinei Turbomecanica), Turbohalle se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 5.000 mp, fiind capabil să găzduiască peste 4.000 de persoane în cadrul unor evenimente diverse, de la concerte de muzică sau DJ-seturi până la expoziţii de artă, conferinţe sau campanii de lansare ale unor produse. În deschidere, la Turbohalle vor avea loc concerte de muzică ale unor DJ străini şi de la noi din ţară, o expoziţie de artă contemporană (sculptură, instalaţii, grafică şi gravură) şi un târg de fashion cu vânzare. Astfel, pe cele două mari scene concepute pentru concerte de muzică, vor performa: pe scena 1 (electro): Modeselektor (DE), The Model (RO), Rotopercutor (RO), Charlie Boy (RO); pe scena 2 (dubstep): Redlight&Dread MC (UK), conceptul Bass Turbat, adică Gojira, Unlocka & Sharky şi Planet H.

 

Târgul de fashion cu vânzare este organizat de IDELIER (Silvia Serban) şi Kulturmarkt (un proiect al designerului Florin Dobre).
Biletele pentru marea deschidere Turbohalle costă 30 lei (presale)/50 lei (la intrare) şi pot fi deja achiziţionate din reţelele Eventim, MyTicket şi Biletoo. Le puteţi cumpăra atât on-line de pe eventim.ro, biletoo.ro şi MyTicket.ro, cât şi din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Flanco, librăriile Humanitas, librăriile Adevărul, Diverta, Unirea, Muzica şi librăria Eminescu.

 

Adresa: Bulevardul Iuliu Maniu nr. 220B
Cocktail: 15 lei Bere: 6 lei Racoritoare: 5 lei Intrare: 30 lei

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial