Raku te invită “În altă frecvenţă”

Duminica aceasta, în Silver Church este seară hip-hop. Raku îşi lansează cel de-al patrulea album solo din carieră, “În altă frecvenţă”. În martie 2011, Raku a scos pe piaţă, tot în acelaşi club, „Emite semnale”. De ce un al doilea album anul acesta? “Pentru că vreau să fac muzică pe care să o audă din ce în ce mai mulţi oameni şi să pot susţine această activitate cu ajutorul ei. Dacă albumul «Emite semnale» s-a descărcat ilegal de pe net fără măsură, aşa considerând unii că e bine să facă, poate că «În altă frecvenţă» va fi cumpărat de majoritatea celor care îl ascultă”, declară Raku. După concertul de lansare, albumul va fi disponibil pe site-ul artistului, raku.ro, exclusiv în format electronic. Cântăreţul a început să asculte hip-hop în 1993, iar un an mai târziu se antrena pentru a performa ca MC. Prima lui apariţie live a avut loc în 1995, în Berceni, la o acţiune de propagandă politică a cenaclului “Totuşi iubirea”.

 

Adresa: Calea Plevnei, nr. 66
Cocktail: 14 lei Racoritoare: 5 lei Bere: 5 lei Acces: 20 lei

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial