Jazz şi funk la „Za Funk Fest”

De vineri până duminică, după ora 21.00, eşti invitat în clubul The Passage pentru un festival-eveniment care va îmbina stiluri muzicale ca jazz şi funk.

 

„Za Funk Fest” îşi propune să aducă o pată de culoare, mai exact un „splash” în culorile curcubeului, pe scena muzicală de clubbing, printr-o adunare cu parfum de jazz, funk, retro şi cu iz de cool. Cele trei seri de festival vor prezenta concerte dinamice şi, prin natura muzicii ce are o valoare socială, ringul de dans va fi, cu siguranţă, plin. Starea de armonie şi serenitate va fi întreţinută şi de videoproiecţiile filmelor din anii ’70 – ’90, respectând tematica festivalului, pelicule inspiraţionale şi motivaţionale precum „Hair” sau filmul concertului „The Rebirth of Kirk Franklin”. Festivalul se va încheia cu un jam session la care vor participa muzicieni-invitaţi-surpriză, dar şi muzicieni din public. Vei putea astfel să îi vezi printre alţii, în concerte live, pe Jimmy Cserkesz & Petra Acker vineri seară, trupa TiPtil, sâmbătă, şi Luiza Zan&Za Band, duminică.

 

A devenit cunoscută la „Vocea României”
TiPtiL este trupa românească de jazz&funk formată din Raluca Staicu (voce), Andra Covaleov (voce), Creţu (chitara), Bujor Stoicovici (bass), Ciprian Moisescu (tobe). Una dintre soliste, Andra Covaleov, a participat la „Vocea României”, unde a făcut parte din echipa Loredanei Groza. Ea a intrat în trupă în luna noiembrie a anului trecut.

 

Adresa: Calea Victoriei nr. 52, în Pasajul Englez
Cocktail: 14 lei Bere: 6 lei Racoritoare: 5 lei Intrare: 20 lei

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial