Jamie Woon concertează la Bucureşti

Britanicul va sosi, sâmbătă, pentru prima oară pe meleaguri româneşti. Jamie va susţine un concert la Atelierul de Producţie din Capitală, începând cu ora 23.00.

 

Dacă vrei să asculţi live hituri precum “Shoulda” sau “Night Air”, pe care le auzi mai pe toate radiourile din ţară, mergi sâmbătă în Atelierul de Producţie. Acolo va fi şi Jamie Woon, care vine cu mult entuziasm pentru prima oară în România. În aprilie 2011, cântăreţul a lansat primul său album, “Mirrorwritting”, ce s-a poziţionat foarte bine în topurile multor ţări europene şi nu numai. Jamie Woon se află în prezent într-un turneu de promovare a albumului în Europa, iar din luna decembrie ajunge şi pe continentul american, unde va susţine o serie de concerte. La momentul actual, Jamie Woon este recunoscut pentru stilul său eclectic, ce îmbină R&B, soul şi post-dubstep, care l-a consacrat inclusiv în topul BBC Sound printre locurile fruntaşe. Jamie este atât cântăreţ, cât şi autorul şi producătorul muzicii pe care o face. În deschiderea lui Jamie Woon de la Atelierul de Producţie vor concerta Cuantune şi Coughy, iar closing act-ul este lansarea oficială a proiectului Policlinic.

 

Provine dintr-o familie de muzicieni
Cântăreţul a avut muzica în sânge încă de când era copil şi asta pentru că părinţii lui sunt muzicieni. Mama sa a făcut de-a lungul timpului backing vocals pentru Blur, Bjork, Michael Jackson sau Kylie Minogue. Astfel, talentul muzical al tânărului Jamie a fost dezvoltat de mic.

 

Biletele le mai poţi achiziţiona de la The Plot, str. Blănari nr. 14, contra sumei de 80 de lei unul. Dacă nu reuşeşti să ajungi aici, le poţi cumpăra direct de la intrare, în seara evenimentului.

 

Adresa: Splaiul Unirii, nr. 160
Cocktail: 16 lei Răcoritoare: 7 lei Bere: 7 lei Bilet: 80 lei

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial