Emanuel Mirea Band, live în True Club

Te bucuri în fiecare zi de muzică şi o asculţi la radio, TV sau pe internet. Totuşi, muzica se aude cel mai bine live, când toate sunetele iau naştere chiar în faţa ta. Emanuel Mirea Band vine alături de tine sâmbătă seară, în sufrageria True Club, să renască acordurile unor melodii celebre.


Emanuel Mirea, „Ursu” Marius Lung, Norbert Tobias, Marian Hâncu şi Otto Harasz dedică o noapte întreagă muzicii live şi dansului în sufrageria True Club. Începând cu ora 22.30, DJ Ollo îţi recomandă cele mai noi hituri pop-rock, iar pe la miezul nopţii, bandul lui Mirea va încinge atmosfera dând viaţă acordurilor unor melodii celebre.
Artistul va interpreta cele mai tari coveruri după melodii mai vechi, dar şi după ultimele hituri care şi azi se aud la radiouri. Emanuel este o Balanţă optimistă, născut în Satu Mare. El cântă la pian de la vârsta de opt ani şi la chitară de la 15 ani. A format Stigma la sfârşitul anilor ’90 împreună cu Cornel Sorian, trupă în care a activat mai bine de patru ani ca vocalist, compozitor şi textier. Cei doi au oferit publicului piese precum „Fraier”, „Jumătate tu, jumătate eu”, „Zi-mi noapte bună”. Din 2002 a luat-o de la capăt pe cont propriu. În următorii ani a lansat două albume solo care au prins foarte bine la public, după care a plecat din ţară pentru alte studii. În prezent cântă împreună cu trupa care îi poartă numele, Emanuel Mirea Band, iar din luna mai 2011, a acceptat să devină membru rezident al familiei True Club. Dacă vrei să vezi de ce sunt în stare Emanuel Mirea şi trupa lui, vino sâmbătă, după miezul nopţii, în clubul din Centrul Vechi pentru o porţie bună de muzică live de calitate.

 

Adresa: Splaiul Independenţei nr. 25
Cocktail: 18 lei Racoritoare: 8 lei Bere: 10 lei Acces: 10 lei

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS:

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial