Nicu Alifantis & ZAN concertează în Hard Rock Cafe

Vineri, după ora 22.00, sunteţi invitaţi în Hard Rock Cafe pentru un concert extraordinar marca Nicu Alifantis & ZAN.

După aproape un an de absenţă de pe scena bucureşteană, Nicu Alifantis & ZAN pregătesc un concert de mare rafinament pentru reîntâlnirea cu publicul din Capitală. Show-ul, pe care nici unul dintre cei care îndrăgesc muzica inconfundabilă a lui Alifantis nu ar trebui să îl rateze, are loc în Hard Rock Cafe. Spectatorii se vor delecta cu piese foarte iubite, precum “Emoţie de toamnă”, “Ce bine că eşti”, “Umbră”, “Ploaie în luna lui marte”, “După melci” sau “Piaţa Romană numărul 9″, dar au ocazia să se familiarizeze şi cu unele compoziţii mai recente, ce se regăsesc pe viitorul album semnat Nicu Alifantis. Artistul impresionează prin varietatea trăirilor pe care le stârneşte în rândul spectatorilor, care consideră adesea că “fiecare concert al trubadurului este un carusel al emoţiilor, zâmbetelor şi romantismului”.

A avut peste 4500 de concerte

În decursul unei cariere de aproape 40 de ani, Nicu Alifantis a lansat peste 15 albume, a compus muzică pentru numeroase reprezentaţii teatrale şi a susţinut mai mai mult de 4.500 de concerte. În 1995, cântăreţul a fondat grupul Alifantis & ZAN, ca trupă de studio pentru albumul “Voiaj”. În 1996, ZAN devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: Virgil Popescu (chitară bass, voce), Sorin Voinea (keyboars, voce), Răzvan Mirică (chitare el. ac., sitar, mandolină, voce), Relu Bitulescu (tobe). În aprilie 1999 a înfiinţat Fundația „Nicu Alifantis”, cu scopul de a promova “proiecte artistice în care valoarea, forţa şi autenticitatea vor fi primordiale”.

Bilete între 60 şi 120 de lei

Preţul biletelor variază în funcţie de categorie:
Categoria VIP – 120 de lei (întâlnire & poză cu trupa, afiş & CD cu autograf)
Categoria I – 80 de lei – loc la mese

Categoria II – 60 de lei – loc la mese
Biletele sunt disponibile în toată reţeaua BILETOO. Puncte de vânzare se mai găsesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă McDonald’s), librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului şi Palatul Naţional al Copiilor. Cei care doresc să comande on-line, o pot face de pe biletoo.ro, bilet.ro, blt.ro, bilete.ro şi myticket.ro.

 

58 de ani a împlinit artistul anul acesta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial