Iris 35, în PIAŢA CONSTITUŢIEI

Anunţat iniţial ca fiind primul concert care se va desfăşura pe Naţional Arena, concertul aniversar care marchează 35 de ani de existenţă pentru trupa Iris s-a mutat în Piaţa Constituţiei.

 

Un spectacol multimedia, invitaţi-surpriză şi primul single în colaborare cu Puya – „O lume doar a lor” sunt doar câteva dintre pregătirile cu care Iris vrea să-şi surprindă fanii, vineri seară.

 

Sărbătoresc şi lansarea unui nou album
Cei 35 de ani de carieră vor fi marcaţi şi prin lansarea unui nou album, produs de Mihai Alexandru pe versurile Narcisei Suciu. Pe acest disc se vor găsi atât piese noi, cât şi hituri Iris, piese memorabile alese de fanii trupei prin vot. „Floare de iris”, „Strada ta” şi „Baby” sunt doar trei dintre melodiile „nemuritoare” ale trupei care se vor regăsi pe noul material discografic. Nu vor fi concerte în deschidere, dar rockerii îi vor avea ca invitaţi speciali pe rapperul Puya şi pe bine-cunoscuta soprană Felicia Filip. Spectacolul va bucura şi inimile unui număr mare de copii din medii defavorizate, pe care Iris vrea să-i aducă la eveniment. Un gest caritabil de excepţie pentru care trupa a făcut apel la toate organizaţiile de profil pentru a face posibil acest lucru.

 

Primul concert, doar un warm-up de trei piese

Formaţia a cântat pentru prima oară pe o scenă mare în 1977, la Sala Polivalentă, în faţa a 6.000 de oameni, în deschiderea „aşilor“ de atunci (Holograf, Sfinx, Roşu şi Negru), cu numai trei piese: „Lumina“, „Ţara adevărului“ şi „Ape curgătoare“. Din prima componenţă au făcut parte Nuţu Olteanu (chitară, vocal), Emil Lechinţeanu (chitară bas) şi Nelu Dumitrescu (baterie). Formaţia a trecut prin numeroase schimbări de formulă, cea mai reprezentativă fiind în componenţa cuplului de chitarişti Nuţu Olteanu – Adrian Ilie, avându-l ca solist vocal pe Cristian Minculescu.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial