Be part of the night, dress in white!

Olandezii de la ID&T şi-au unit forţele cu românii de la Events pentru o noapte incendiară, sâmbătă, la Pavilionul Central de la Romexpo: celebra petrecere dance SENSATION.

 

Peste un milion şi jumătate de oameni din 20 de ţări de pe patru continente au participat până acum la Sensation, unul dintre cele mai titrate branduri de eveniment de pe mapamond. Dincolo de un dress-code obligatoriu care l-a făcut faimos şi care se păstrează (toţi participanţii se îmbracă exclusiv în alb), Sensation este un show complex, glamour, un cocktail sclipitor de muzică, dans, lumini, teatru, coregrafie şi efecte pirotehnice. DJ faimoşi la nivel internaţional mixează o noapte întreagă într-un decor fantastic, opulent. Accesul este permis exclusiv persoanelor peste 18 ani. „Centrul Vechi” vă prezintă în continuare line-up-ul evenimentului care se desfăşoară, sâmbătă, în premieră în România.

 

MR. WHITE
Întruchiparea spiritului Sensation şi gazdă a evenimentului, Mr. White este un DJ experimentat care dă tonul la orice eveniment de acest gen cu ale sale subtile influenţe house şi techno.

 

GREEG & ONUC
DJ-ii GreeG şi Onuc activează pe scena românească de o lungă perioadă. Sunt gazdele unei emisiuni la Pro FM şi ale “MTV Colors Party”, un turneu la fel de popular, animând cluburi din întreaga ţară.

 

PETE TONG
Legendarul DJ de la BBC Radio1 mixează de peste 25 de ani. Ştie literalmente totul despre dance şi dezvoltarea curentului. E DJ rezident la celebrul club Pacha din Ibiza.

 

FEDDE LE GRAND
Un invitat constant al Sensation, Fedde ştie cum să-i facă pe fanii din întreaga lume să-l adore, pur şi simplu. Există o afinitate bine definită între el şi Sensation, care garantează succesul de fiecare dată când se asociază. Fedde are o carieră stralucită, cu hit după hit lansat de labeluri respectate precum Toolroom, Flamingo sau One More Tune.

 

ERIC PRYDZ
Cu hituri mainstream, dar şi underground în palmares, Eric Prydz, notoriu DJ şi producător, a luat cu asalt topurile cu hituri precum „Call on Me” sau remixul piesei „Another Brick in the Wall” al trupei Pink Floyd. În acelaşi timp produce constant un house progressive şi piese techno sub emblema propriilor sale labeluri, “Pryda” şi “Mouseville”.

 

HARDWELL
Star în plină ascensiune în Olanda de câţiva ani buni, notorietatea lui Hardwell a depăşit graniţele ţării în 2011. Cu un megahit cu Tiesto în palmares şi remixuri pentru Martin Solveig, Dada Life şi Taio Cruz, Hardwell a atins poziţia 24 în topul DJ Mag 100.

 

„O cotă parte din preţul biletelor pleacă, în scopuri caritabile, la Fundaţia „Dance4Life”, o platformă internaţională de luptă împotriva HIV, susţinută în acest moment de aproape o jumătate de milion de oameni din întreaga lume.” – SORINA BURLACU, General Manager EVENTS

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial