Aurelian Temişan concertează la Palatul Copiilor

Unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti români vă propune un spectacol 100% live, cu un concept original, denumit sugestiv “Mă cunoşti de undeva?”. 

Artistul este acompaniat de orchestra The Funk Society, alcătuită din 11 muzicieni profesionişti, dintre care trei frumoase şi talentate interprete ce completează armonios regalul muzical ca backing vocals. Simpaticul jurat al emisiunii “Te cunosc de undeva!” urcă, de această dată, el însuşi pe scenă în faţa publicului pentru a oferi un autentic “entertainment show”, realizat într-un mod dinamic şi interactiv cu spectatorii. Charismatic, cu un timbru unic şi cu o prezenţă scenică de invidiat, artistul propune viziunea sa de spectacol, demonstrând că mai are multe de spus în industria muzicală românească. Dacă doriţi să vă relaxaţi în compania lui Aurelian Temişan, nu rataţi spectacolul care va avea loc joi seară, începând cu ora 19.00, la Palatul Copiilor. Biletele sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet, la casa de bilete din cadrul Unirea Shopping Center, Librăria Eminescu şi on-line, pe vreaubilet.ro, pentru comenzi cu livrare prin curier.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial