Seară Yasunari Kawabata la Humanitas Cişmigiu

Joi 21 martie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bulevardul Regina Elisabeta nr. 38) va fi gazda dezbaterii „Yasunari Kawabata, esenţa spiritului japonez”.

Cu acest prilej va fi lansat volumul de povestiri „Valsul florilor”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction în colecţia „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu.

Invitaţii acestei prime dezbateri sunt: Nobumitsu Takamatsu, ataşat cultural al Ambasadei Japoniei în Romania, Elisabeta Lasconi, critic literar şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Romano-Japoneze. Kana Hashimoto, actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti, va citi un fragment din nuvela care dă titlul volumului „Valsul florilor”, considerată una dintre capodoperele lui Kawabata. Moderatorul întâlnirii este Andreea Răsuceanu, redactor Humanitas Fiction.

Yasunari Kawabata este unul dintre cei mai importanţi scriitori ai literaturii universale şi primul scriitor japonez care a primit Premiul Nobel, in 1968, motivaţia juriului fiind „măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez”.

„Valsul florilor” reuneşte nouă din cele mai frumoase povestiri semnate de Yasunari Kawabata, unele dintre ele, ca „Valsul florilor” sau „Norii de dimineaţă”, fiind traduse pentru prima dată într-o limbă europeană. Le avem în româneşte prin excelenta traducere a Corneliei Daniela Lupşa.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial