Reabilitarea Centrului Vechi, aproape de finalizare

Până în prezent au fost finalizate lucrările la toate străzile cuprinse în Zona-Pilot a Centrului Istoric, cu excepţia intersecţiei străzilor Şelari, Franceză şi Splaiul Independenţei. Aici, datorită descoperirii unor vestigii arheologice, vor fi întreprinse demersurile legale pentru protejarea monumentelor istorice.

 

Modernizarea Centrului Istoric este aproape gata: lucrările de reabilitare a celor 16 străzi incluse în Zona-Pilot s-au încheiat cu succes. A mai rămas doar intersecţia străzilor Şelari, Franceză şi Splaiul Independenţei, unde au fost descoperite vestigii arheologice, respectiv ruinele Hanului Verde, construit  pe vremea domnitorului Constantin Hangerli şi unde a fost găzduit atelierul primului mare fotograf din Ţara Românească, Carol Szathmari. În acest sens, vor fi făcute demersurile legale pentru ca monumentele istorice descoperite să fie protejate. Totodată, s-a demarat instalarea mobilierului stradal în toată  Zona-Pilot a Centrului Istoric. Astfel, se poate spune că, în viitorul apropiat, reabilitarea zonei va fi complet finalizată.

 

Municipalitatea a economisit 10 milioane de euro
Lucrările la Centrul Vechi au fost demarate în anul 2006. Însă firma Sedesa, din Spania, care semnase contractul pentru modernizarea zonei cu Primăria Capitalei, condusă pe atunci de Adriean Videanu, nu a făcut mai nimic. Valoarea plăţilor făcute de Primăria Capitalei către Sedesa a fost de 9.039.165 euro, fără TVA.   Însă actualul edil-şef, Sorin Oprescu, a reziliat contractul în cauză, iar lucrările de reabilitare au fost continuate de firme autohtone. Reabilitarea infrastructurii de utilităţi publice a fost realizată, în urma măsurilor dispuse de primarul Oprescu, în colaborare cu deţinătorii reţelelor, pe cheltuiala acestora. În acest fel a rezultat o economie de nu mai puţin de 10 milioane de euro faţă de valoarea contractului semnat, în urmă cu şase ani, cu firma spaniolă Sedesa.

 

Piatră cubică de pe bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan
Noile contracte de proiectare şi execuţie pentru reabilitarea infrastructurii stradale din Centrul Istoric, ce au vizat dezafectarea infrastructurii rutiere vechi şi refacerea pavajului şi a sistemului rutier pe străzile nefinalizate de Sedesa, au fost încheiate în ianuarie 2011. Mai mult, reabilitarea celor 16 străzi din Zona-Pilot a Centrului Istoric s-a realizat nu doar din punct de vedere al  reţelei stradale, ci şi al celor de apă, canal, gaz, electricitate, canalizare, comunicaţii electronice Netcity, telefonie şi iluminat public. În plus, au fost construite piaţete şi reabilitate cele deja existente. De asemenea, pentru realizarea infrastructurii stradale a fost folosită piatra cubică scoasă în urma reabilitării bulevardelor Aviatorilor şi Constantin Prezan.

 

„Schimbarea la faţă” a faţadelor clădirilor
În timpul unei vizite pe şantier efectuate în primăvara anului trecut, Oprescu a precizat că este „mulţumit că după 20 de ani se lucrează într-un ritm normal”.  Tocmai fuseseră reabilitate străzile Filitti, Verona, Franceză şi Piaţa Sfântul Dumitru, iar lucrările au continuat într-un ritm alert. Edilul-şef a afirmat şi că Primăria Capitalei va începe reabilitarea faţadelor  clădirilor din Centrul Vechi ce aparţin instituţiei. „Vom avea discuţii şi cu marile concerne, ca fiecare să adopte câte o casă căreia să-i refacă faţada. Mă refer la casele cu parter şi un etaj, iar pe cele mai înalte o să începem să le consolidăm. Este vorba despre parteneriate în sistem public-privat care presupun o concesiune temporară şi aici mă refer la clădirile cu spaţii comerciale la parter. Deja cu unii dintre administratorii de magazine am căzut de acord să-şi refacă faţadele chiar dacă nu sunt proprietari”, declara edilul-şef în timp ce verifica stadiul lucrărilor în Centrul Istoric.

 

Vom avea şi o megaparcare
Primăria Capitalei are în plan realizarea unei megaparcări în zona străzilor N. Tonitza – Franceză – Splaiul Independenţei, ce va avea cinci etaje şi 800 de locuri. La nivelul solului vor putea parca autocarele cu turişti, iar deasupra – celelalte maşini, accesul făcându-se cu ajutorul unei platforme-lift.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial