Războiul Vlahuţă-Macedonski din Strada Regală

În zona dintre Hotelul Continental şi fostul bloc Carlton se afla, încă de pe la 1871, Strada Regală.

Pe această stradă, într-un local de la numărul 16, gazetarul Victor Bilciurescu a inaugurat, în toamna lui 1887, revista „Literatorul”. Era, de fapt, un nou început pentru această publicaţie literară, înfiinţată la 1880 de Alexandru Macedonski. Reputatul academician Bogdan Petriceicu Hasdeu acceptase postul de director al revistei, fapt care crea din start o bună imagine publicaţiei. A existat însă şi un diferend, care era să iasă cu scântei, între Alexandru Macedonski şi Alexandru Vlahuţă. La prima consfătuire s-a stabilit ca revista „să apară tot cu numele de Literatorul, începând însă cu anul 1, numărul 1”.

La a doua consfătuire, unde s-au stabilit manuscrisele care aveau să fie publicate în primul număr, Vlahuţă (care nu participase la prima consfătuire) s-a opus numelui „Literatorul” şi a declarat „că nu poate să conlucreze şi să figureze în comitetul de redacţie al unei reviste la care mai înainte n-a colaborat”. Consfătuirea s-a împărţit în două tabere, părerile cele mai radicale aparţinându-le lui Vlahuţă şi lui Macedonski. Victor Bilciurescu descrie foarte plastic atmosfera de la acea întâlnire: „Apostrofările degenerează în vociferări ce durează până ce Vlahuţă şi Macedonski apucă fiecare un candelabru, dintre cele două de pe biroul din administraţie, şi le ridică deasupra capului, ameninţându-se reciproc”. Scandalul este stins de acelaşi Victor Bilciurescu, însă preţul a fost unul destul de mare: poetul Alexandru Macedonski nu i-a mai vorbit timp de 30 de ani.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial