Oprescu vrea Centrul Vechi în patrimoniul UNESCO

Sorin Oprescu doreşte să includă Centrul Vechi în patrimoniul UNESCO, luând exemplul edilului oraşului Berna.

 

Edilul-şef s-a aflat, la începutul acestei săptămâni, într-o scurtă vizită în Confederaţia Elveţiană, la invitaţia omologilor săi din Berna şi Geneva. Aflat în capitala Confederaţiei, Oprescu a dorit să afle modalităţile prin care municipalitatea din Berna participă la prezervarea patrimoniului cultural şi istoric al oraşului. De altfel, vizita la Berna a reprezentat un bun prilej pentru cei doi oficiali de a-şi împărtăşi din experienţa în domeniile de interes comun, în beneficiul comunităţilor pe care le reprezintă. Drept urmare, primarul oraşului Berna, Alexander Tschäppät, i-a spus edilului-şef al Bucureştiului că, prin includerea centrul vechial Bernei în patrimoniul UNESCO, gradul de responsabilizare a proprietarilor de clădiri din zona respectivă a crescut considerabil. Acest lucru a fost posibil fără niciun fel de implicaţii de natură financiară, precum acordarea de subvenţii, din partea municipalităţii Bernei.

 

Oprescu: „Este vremea oraşelor şi a colaborărilor dintre ele”
Luând exemplul omologului său din Berna, şi Oprescu ia în calcul posibilitatea includerii Centrului Istoric al Capitalei în patrimoniul UNESCO. „O astfel de abordare merită a fi avută în vedere şi pentru Bucureşti. În această perioadă, poate mai mult decât oricând, este vremea oraşelor şi a colaborărilor dintre acestea în găsirea de soluţii comune, la probleme comune, ştiut fiind că, uneori, punţile dintre comunităţi se pot lega mai repede şi pot fi mai trainice decât cele dintre guverne”, a declarat Oprescu.


Lista patrimoniului mondial UNESCO din România
Patrimoniul mondial UNESCO din România include, în prezent, doar câteva monumente sau locuri din ţara noastră. Este vorba despre siturile săseşti cu bisericile fortificate din Transilvania, Mănăstirea Horezu, bisericile pictate din nordul Moldovei, Centrul Istoric al Sighişoarei, ansambul de biserici de lemn din Maramureş, fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial