Şerban Vodă, un han cum n-a mai fost altul

Domnitorul Şerban Cantacuzino a construit, spre sfârşitul domniei sale, unul dintre cele mai impunătoare hanuri din câte au avut Bucureştii de-a lungul istoriei sale.

 

Şerban Cantacuzino (1678-1688) a lăsat Bucureştilor două mari ctitorii: Mănăstirea Cotroceni şi hanul ce avea să-i poarte numele. Construit între 1683 şi 1685, Hanul Şerban Vodă a fost cel mai mare de acest gen din Capitală. Neavând ferestre spre exterior, fiind construite în formă de patrulater, cu ziduri groase, de cetate, şi existând doar o singură poartă care se închidea pe timpul nopţii, hanurile ofereau protecţie şi găzduire atât negustorilor străini, cât şi celor autohtoni. La vremuri de restrişte, chiar şi locuitorii oraşului veneau aici pentru a-şi pune la adăpost lucrurile de preţ. O mărturie a lui Del Chiaro spune că în septembrie 1716, de teama năvălirii tătarilor, unii bucureşteni şi-au lăsat casele de izbelişte şi s-au adăpostit în hanurile Şerban Vodă, Sf. Gheorghe şi în Mănăstirea Cotroceni.

 

Prăvălii cu ţigări de foi şi rom de Jamaica
Hanul a fost construit înspre capătul dinspre Calea Victoriei al străzii Lipscani de azi, care odinioară se numea „uliţa mare de la Târgul de Sus”. De altfel, strada a căpătat ulterior o altă denumire, şi anume „uliţa care duce la Hanul lui Şerban Vodă”, ca dovadă a importanţei edificiului la acea vreme. De-a lungul timpului, Hanul Şerban Vodă a adăpostit mai multe genuri de prăvălii: de „lipscănie”, de băuturi spirtoase (lichioruri în prăvălia nr. 13 şi rom de Jamaica în prăvălia nr. 6), de fierărie importată din Anglia, precum şi de tutun, ţigări de foi sau de băcănie (din care este de menţionat cea a vestiţilor Gheorghe Assan şi Martinovici). De asemenea, aici şi-au avut sediul, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, unii bancheri ai vremii, Tipografia Statului (care a funcţionat între 1869 şi 1883), un pension cu patru clase, precum şi un cămin cu fete sărace îngrijit de Elisabeta Ştirbei.

 

Mărire şi decădere

De-a lungul timpului, Hanul Şerban Vodă a trecut şi prin evenimente dramatice, dintre cele demne de consemnat fiind incendiile din 1704 şi 1804. Ansamblul arhitectonic, care avea şi o biserică în interior, a fost consolidat în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), domnitor care venise pe tronul ţării după moartea neaşteptată a lui Şerban Cantacuzino. Vodă Brâncoveanu avea, de altfel, să construiască el însuşi un alt han faimos, Hanul Constantin Vodă, pe locul vechilor case ale lui Badea Bălăceanu, dărâmate ca pedeapsă pentru răzvrătirea ginerelui lui Şerban Cantacuzino, aga Constantin Bălăceanu, care voise să preia scaunul domnesc. Zilele de glorie ale Hanului Şerban Vodă au apus odată cu legea secularizării dată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza în 1863. Hanul Şerban Vodă, care fusese închinat de Şerban Cantacuzino Mănăstirii Cotroceni, a intrat astfel în proprietatea statului.

 

Un palat ridicat pe ruinele unui vestit han
În 1880 a fost înfiinţată Banca Naţională a României, iar la scurt timp s-a pus problema construirii unui sediu adecvat importanţei unei asemenea instituţii. Practic, odată cu data de 3 octombrie 1881, când consiliul de administraţie al BNR l-a autorizat pe guvernatorul I.I. Câmpineanu să trateze cu Ministerul de Finanţe cumpărarea terenului pe care se afla Hanul Şerban Vodă, soarta vechiului ansamblu arhitectural ridicat de domnitorul Şerban Cantacuzino a fost pecetluită. Pe 9 februarie 1882, legea privind aprobarea vânzării către BNR a terenului pe care se afla Hanul Şerban Vodă a fost publicată în „Monitorul Oficial”, consecinţa fiind demolarea acestuia un an mai târziu. Aparţinând unei alte istorii şi având un nepotrivit aer de cetate orientală, Hanul Şerban Vodă, precum atâtea şi atâtea edificii, a trebuit să facă loc progresului şi noii orientări, de la acea vreme, către europenizare a arhitecturii Bucureştilor.

 

„Palatul Băncii Naţionale (…) a fost ridicat pe o parte din terenul ocupat altădată de marele Şerban Vodă, primul şi cel mai însemnat han al Bucureştilor secolului al XVIII-lea.” – Grigore Ionescu

Surse:

http://www.bnr.ro/Vechiul-palat-BNR–1064.aspx

Grigore Ionescu, „Bucureştii, ghid istoric şi artisctic”, Ed Albatros Corporation, 2007
George Potra, „Din Bucureştii de altădată”, Ed Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981
Constantin C. Giurăscu, „Istoria Bucureştilor”, Ed Sport-Turism, 1979

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial