Povestea Hanului Înjugă-urs

Nume neobişnuit pentru o astfel de construcţie, Hanul Înjugă-urs chiar a existat, fiind situat undeva în spatele Spitalului Colţea, în vecinătatea Târgului Cucului. Ciudata denumire pe care a purtat-o se trage de la tatăl primului proprietar, despre care se spunea că avea o forţă extraordinară.

O adresă exactă a acestui han apare abia în 1867, fiind indicată „suburbia Scaunele, strada Polonă nr. 7 din Culoarea de Galben” (cf. I. Ionaşcu, op. cit. pag. 375, doc. 249 – apud George Potra, „Istoricul hanurilor bucureştene”). Construcţia fusese realizată cu aproximaţie în jurul anului 1830, vreme în care viaţa economică a Bucureştilor luase amploare şi, ca o consecinţă, astfel de hanuri apăreau destul de des pentru a satisface nevoile negustorilor. Primul proprietar a fost Dimitrie Sărăţeanu, de la al cărui tată apăruse denumirea de „Înjugă-urs”.

A înhămat ursul la căruţă

Dotat cu o forţă fizică ieşită din comun, tatăl lui Dimitrie Sărăţeanu ar fi trimis, într-o zi, un car să aducă lemne de la pădure, însă un urs i-ar fi omorât unul dintre boi. Se spune că s-a dus singur în pădure şi, cum-necum, s-a întors „cu carul plin de lemne şi cu ursul înjugat alături de boul rămas”. Atunci sătenii l-au poreclit „Înjugă-urs”, care avea să dea, ulterior, numele hanului. Fiul lui Dimitrie Sărăţeanu, Constantin, a moştenit hanul de la tatăl său, acesta purtând până la sfârşit neobişnuitul nume de Hanul Înjugă-urs.

Spitalul Colţea a „înghiţit” fostul han

Tot George Potra ne spune că noul proprietar, Constantin Sărăţeanu, a primit o „dovadă de norotorietate” în noiembrie 1867, necesară pentru obţinerea unui împrumut. Mulţi ani mai târziu, în ianuarie 1881, acesta mai primeşte un act de la Primăria Oraşului Bucureşti, în care se menţionează, încă o dată, locul pe care se află, şi anume „colţul stradelor Polonă şi Colţea”. Ulterior, Hanul Înjugă-urs îi este dat ca zestre fiicei lui Constantin Sărăţeanu, Pompilia, care se căsătorise în 1884 cu Mihail Alexandrescu. La câţiva ani de la mariaj, acesta s-a îmbolnăvit grav şi a murit, ulterior rezultând un proces de succesiune între Pompilia şi soacra sa. În noiembrie 1894, hanul şi terenul aferent sunt vândute Eforiei Spitalelor Civile, acestea intrând mai târziu definitiv în proprietatea Spitalului Colţea.

55.000  de galbeni este suma cu care Hanul Înjugă-urs a fost vândut în noiembrie 1894.

 786  de metri pătraţi avea terenul pe care era construit Hanul Înjugă-urs.

George Potra, „Istoricul hanurilor bucureştene”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985   

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

1 Comentariu

  1. george says:

    Fain articolul, felicitari!

Lasa un comentariu


GetSocial