Pe urmele omului Eminescu

Indiferent la idiosincraziile unora, iubitorul de poezie se întoarce, invariabil, atunci când vine vorba despre literatură autentică, la Eminescu. Transformat în ultima vreme într-o efigie în faţa căreia curg, an de an, cu ocazia zilei sale de naştere, discursuri ditirambice, poetul pare dintr-odată singur în tot acest cor de lăudători. Omul Eminescu, redus la dimensiunea unui portret cu chip angelic, devenit simbol al „geniului pustiu”, abia dacă mai poate fi întrevăzut. „Centrul Vechi” vă propune o reabilitare a conceptului „Eminescu – omul” şi o smulgere din tentaţia de a duce mai departe prodigioasa tradiţie laudativ-pompoasă din ultimii ani.

 

Când rosteşti numele lui Eminescu, automat gândul te duce la poezie, lirism, visare, plutire în zone diafane, sau, dimpotrivă, tunet lingvistic, imprecaţie, forţă, aşa cum găsim, de pildă, în „Scrisori“. Într-un cuvânt, Eminescu a devenit sinonim cu expresia lirică şi, din motive care ţin mai degrabă de un anumit debuşeu critic cu panaş, latura umană a poetului a fost întru câtva uitată. Şi totuşi, Eminescu a fost un om. Nu unul obişnuit, cu siguranţă, dar totuşi un om. Un om cu nelinişti, cu bucurii, cu tristeţi, cu dezamăgiri, cu singurătăţi patetice sau cu nebunii bahice întâmplate în companii pestriţe. Omul Eminescu a iubit, a urât, a îndrăgit sau dispreţuit ca oricare alt om. Paşii lui prin Bucureşti sunt, de altfel, convingători în acest sens.

 

„Iaşii mi-au devenit nesuferiţi”
Un prim loc în care găsim o urmă a lui Eminescu este fostul Palat Filipescu. De altfel, pe zidul exterior al clădirii există o placă memorială pe care se află scris, cu rigurozitate de dicţionar, următorul text: „În această casă, poetul Mihai Eminescu a lucrat ca redactor la ziarul «Timpul» între anii 1877-1879”. Întâmplător sau nu, 1877 este anul când Eminescu a venit în Bucureşti. Împrejurările sosirii poetului în capitala regatului sunt destul de semnificative dacă e să privim la starea sa de spirit. Înainte de aventura citadină bucureşteană, Eminescu îi spusese lui Ioan Slavici că se simte din ce în ce mai însingurat şi că Iaşii i-au devenit „nesuferiţi”. Către sfârşitul lui octombrie acceptă invitaţia ziarului „Timpul“ şi vine, aşadar, la Bucureşti.

 

Umbra poetului în cârciuma „La Iordache“
Judecând după placa memorială de pe zidul fostului Palat Filipescu, Eminescu a fost zi de zi prin aceste locuri. Este greu de închipuit că scriitorul a privit Bucureştiul – cu toate tentaţiile lui – numai din unghiul de vedere al unui poet. Ni-l putem imagina pe omul Eminescu trecând pe lângă prăvăliile de pe Lipscani, admirând sau dispreţuind vitrinele prin care se întrevedea activitatea febrilă a negustorilor, sau intrând în vreo cârciumă modestă pentru masa de prânz. De altfel, un alt loc unde Eminescu a locuit a fost Hotelul Universal de pe Covaci, acolo unde poetul şi-a găsit adăpost între anii 1880-1881. Pe Covaci erau, la vremea respectivă, birtul lui Vasile Ionescu, de la numărul 8, sau localul „La Iordache”, unde, pesemne, poetul a intrat de nenumărate ori.

 

Geniu pustiu suferind de psihoză maniaco-depresivă
Mai departe, mergând prin Bucureşti, descoperim o altă placă memorială pe zidul unui bloc din Piaţa Romană, acolo unde odinioară era casa lui Ioan Slavici şi unde, în 1883, scriitorul l-a găzduit pe Eminescu. La începutul acelui an, poetul fusese internat pentru o scurtă perioadă. De altfel, 1883 a fost un an plin de încercări pentru Eminescu. În vară, poetul a dat semne evidente de depresie, fiind din nou internat pe 28 iunie în sanatoriul doctorului Şuţu, cu diagnosticul „psihoză maniaco-depresivă”. Spre sfârşitul anului, în octombrie, Eminescu va fi trimis la Viena şi internat în Sanatoriul Ober-Dobling, fiind însoţit de Alexandru Chibici Revneanu, un vechi prieten.

 

Case din care a mai rămas doar amintirea
Alte două plăci memoriale care evocă paşii lui Eminescu prin Bucureşti sunt montate pe Blocul Eva şi pe Fundaţia Universitară Carol I. Pe locul unde acum sunt cele două blocuri „gemene”, Eva şi ONT, din apropiere de Romană, se afla odinioară casa lui Titu Maiorescu. Aici, într-o şedinţă a Junimii, Eminescu a citit, pe 24 aprilie 1882, poemul „Luceafărul”. De altfel, poetul a citit în mai multe rânduri în locuinţa marelui critic din creaţia proprie. O altă mărturie a trecerii omului Eminescu prin Bucureşti există pe zidurile Bibliotecii Centrale Universitare (Fundaţia Universitară Carol I). Pe aceste locuri se aflau odinioară casele lui Grigore Păucescu (din care au mai rămas zidurile ce înconjoară sediul Uniunii Arhitecţilor), acolo unde poetul a citit, pentru prima oară, „Scrisoarea a III-a“.

 

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc.”  – George Călinescu

 

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial