Marginalii pe vechi imagini bucureştene

 Oraşul nu înseamnă doar o aglomerare de clădiri aşezate de-a lungul unor străzi mai mult sau mai puţin drepte, ci şi o îmbinare de imagini eterogene a căror viaţă este dată de personajele care o populează.

Oraşul înseamnă marginal în aceeaşi măsură în care poate însemna oază de lux şi prosperitate, de la vânzătorii ambulanţi până la „refugiaţii” dintr-o staţie de tramvai absolut nouă.

 

Prezenţe pitoreşti pe străzile Capitalei de odinioară, lustragiii au dispărut de multă vreme din peisajul citadin. Profesiunea de lustragiu este încă una adăugată la lunga listă de meserii dispărute. Ce a rămas este genul acesta de imagini, în cazul de faţă fiind vorba, cel mai probabil, de un infirm, veteran de război (judecând după decoraţiile din piept), care încearcă să-şi rotunjească veniturile prestând o muncă cinstită.

 

O adevărată „piaţă de usturoi”, cu forfota specifică unui astfel de loc şi cu muşteriii îmbrăcaţi ca de duminică. Surprinzător este faptul că aproape nu se pot deosebi clienţii de vânzători, semn că adjectivul „pestriţ” ar fi nepotrivit pentru descrierea acestui instantaneu, luat cel mai probabil în vechea piaţă Obor.

 


 

Imagine din Piaţa Senatului (actuala Piaţa Naţiunile Unite) în care este înfăţişat primul refugiu de tramvai din această zonă a Bucureştilor. Nu se ştie dacă tramvaiul a întârziat sau oamenii au venit la o preumblare, mânaţi de curiozitate să vadă „minunea”. Cert este că lumea este îmbrăcată destul de elegant şi aşteaptă relaxată venirea „trangavanului”.

 

 

Lăsând la o parte aspectul marginal, mizer, în care această ţărancă îşi vinde marfa (şi vorbim aici de o vânzătoare ambulantă de lapte) sunt de remarcat recipientele agăţate de cobiliţa din spinare, cel mai probabil tărtăcuţe. Nu se ştie dacă femeia le dădea clienţilor să guste (are un pahar sau o cană în mână) sau dacă aceştia mergeau pe încredere…

 

 

Oricât ar părea de neverosimil, acest puşti somnoros, desculţ şi purtând pe creştet un pseudo-chipiu militar, vinde cârnaţi calzi. Deasupra recipientelor în care probabil erau aprinşi cărbunii stă suspendată o sârmă folosită la fixarea cârnaţilor. Şi pentru că, deocamdată, clienţi nu prea sunt, nu strică între timp un pui de somn…

 


Sigur că dacă există măturători de stradă, trebuie să fie şi oameni care să se ocupe de confecţionarea şi comercializarea vestitelor târnuri. Nu puţini îşi aduc aminte, probabil, de zgomotul specific pe care îl făceau când erau trecute peste rigole, dar şi, mai ales, de praful pe care îl lăsau în urmă. Noroc că, uneori, înainte ca echipele de măturători să iasă pe străzi, treceau stropitorile…

 

„Bucureştiul interbelic este locul unde s-a întâmplat totul.” – Ioana Pârvulescu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial