Lioscănie cu toptanul – povestea ,,PRIMULUI MALL”

Importanţa de odinioară a hanurilor bucureştene este semnificativă şi prin faptul că multe dintre acestea dădeau numele mahalalelor unde erau construite. Hanul cu Tei nu face parte din această categorie, însă este una dintre puţinele construcţii de acest gen care s-au păstrat în forma originală.

 

Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, 10 hanuri din Bucureşti dădeau numele mahalalelor din centrul comercial al Capitalei. Dintre acestea sunt de menţionat, pentru importanţa lor, hanurile Sf. Gheorghe Nou, Şerban Vodă, Constantin Vodă, Stavropoleos, Colţei şi Zlătari. În prima parte a secolului al XIX-lea, hanurile Bucureştilor se află în vârful gloriei lor. În 1908 este ridicat Hanul lui Manuc, cel care a rămas şi azi un important reper pe harta Centrului Istoric. Pe lângă aceste hanuri reprezentative au existat însă şi unele mai mici precum Hanul lui Naum (lângă fosta baie a Curţii Domneşti), Hanul lui Piper (pe uliţa Boiangiilor), precum şi Hanul lui Zamfir, de pe Blănari (ajuns mai apoi în proprietatea lui Simeon Arnăutu, cunoscut şi după denumirea Hanul Pescarului), în faţa căruia s-a construit, în 1833, Hanul cu Tei.

 

Tovărăşie pe viaţă care a durat… doi ani
Pe o mare parte a locului unde avea să se ridice Hanul cu Tei îşi aveau prăvăliile Anastasie Hagi Gheorghe Polizu şi Ştefan Popovici. Cei doi comercianţi au mai cumpărat câteva prăvălii din vecinătate de la colegi de breaslă cu nume exotice: Mindelea, Irgolda, Blenda şi Moise ovreiul. În 1833 s-au întovărăşit, au dărâmat totul şi au ridicat din temelie Hanul cu Tei sau, aşa cum spune George Potra în „Din Bucureştii de altădată”, „(…) «bezestenul», din uliţa cea mare a Marchitanilor (Lipscani) ce să vede însemnat cu mărcile (iniţialele) noastre deasupra amândorora porţilor, cu toată cheltuiala de tovărăşie pă din două, frăţeşte, un ban şi un ban, de la urzire (început) şi până în sfârşit de cheie”. „Sfârşitul de cheie” al tovărăşiei va avea loc după doi ani.

 

Istoria celor două prăvălii înstrăinate
Tovărăşia se rupe, aşadar, în august 1835, când cei doi îşi împart hanul în două: pentru Anastasie Hagi Gheorghe Polizu – cele 14 prăvălii dinspre apus, iar pentru Ştefan Popovici – 14 prăvălii situate în partea de răsărit a hanului. Se mai împart „frăţeşte” câte două magazii de fiecare, dintre cele situate deasupra celor două porţi, „umblătoarea” şi „odaia în care locuieşte îngrijitorul hanului” rămânând în folosinţă comună. După încă doi ani, Ştefan Popovici, forţat de nişte datorii, îi vinde lui Ioan Lambru Polizu două prăvălii. După ce îşi schimbă de mai multe ori proprietarii, cele două prăvălii ajung, aproximativ un secol mai târziu, în posesia unui anume Carnic Dermengian.

 

Negustori de lipscănie şi bancheri
Unul dintre cei mai cunoscuţi negustori din prima jumătate a secolului al XIX-lea, Nicolae Kirilof (pe numele lui adevărat Niculae Chiru) a prosperat din comerţul cu blănuri aduse din Rusia, marfă foarte căutată în acea perioadă. Tot George Potra ne spune cum şi-a schimbat orientarea într-ale comerţului acest Kirilof: „Mai târziu, la îndemnul ginerelui său, Parascheva, un foarte priceput negustor, întemeie un magazin de lipscănie (manufactură), cu toptanul, tot în Hanul cu Tei”. Singurul fiu al lui Kirilof, Alexandru, după ce s-a şcolit în străinătate, s-a descotorosit de această activitate „fiind prea aristocrat şi prea fin” şi a rămas în Hanul cu Tei îndeletnicindu-se cu afaceri de bancă.

 

Salvat de la dezastru de pompieri şi… sacagii
Tot în Hanul cu Tei a mai ţinut o prăvălie de lipscănie Constantin Panaiot, la care a fost ucenic Constantin D. Atanasiu, cel care avea să întemeieze, mai târziu, un foarte popular magazin – „La Vulturul de Mare cu Peştele în Ghiare” -, loc ce a supravieţuit până şi tăvălugului comunist. Hanul a trecut cu bine de marea încercare de la „focul cel mare” din ziua de 23 martie 1847, însă avea să fie încercat în noaptea de 30 ianuarie 1871, când a izbucnit un incendiu în clădire. Cei care l-au salvat au fost pompierii şi organele de poliţie, precum şi sacagiii particulari care îşi făceau serviciul în acea noapte. Negustorii au făcut o chetă şi au strâns 140 de galbeni, bani trimişi Ministerului de Interne cu scopul de a-i răsplăti pe cei care au salvat Hanul cu Tei.

 

„Acum vreo 10 ani (între anii 1969-1973 – n.r), Hanul cu Tei a fost renovat în întregime, exact în forma pe care a avut-o (…).” – George Potra

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial