La cârciuma lui Nae Sacâz, zis „Sperie-peşte”

Pitorescul Bucureştilor sfârşitului de secol XIX era constituit şi de existenţa unor cârciumi de la periferia de atunci a oraşului. Bunăoară, un astfel de loc era la poalele Dealului Filaret, pe strada Şerban Vodă.

Chiar pe malul lacului, „într-un loc pitoresc, între sălcii pletoase”, erau cârciuma şi grădina lui Nae Sacâz, zis „Sperie-peşte”. Porecla „Sacâz” nu se mai ştie de unde se trăgea, dar cealaltă, „Sperie-peşte”, avea o explicaţie cât se poate de plauzibilă. Fiind un „cârciumar iscusit şi ingenios”, Nae Sacâz  punea noaptea tot felul de capcane cu momeli în lac, peştele prins folosindu-i a  doua zi la servirea clienţilor. „Când se îmbulzeau muşteriii în grădină ori pe podişcă, scotea Sacâz baboii din hârdaie, îi clătea într-o căldare cu vin şi-i arunca vii pe grătar.

Pe pirostrii fierbeau întruna ceaunele cu mămăligă, ş-apoi să nu te fi lins pe buze după saramura cu mujdei şi mămăligă, iar vinul de doi sfanţi ocaua să nu-ţi fi părut licoarea zeilor?” (apud. Alexandru Predescu, „Dâmboviţă apă dulce” – via Ion Paraschiv, Trandafir Iliescu, „De la Hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental”, Ed. Sport-Turism, 1979). Istorisirea merge mai departe cu descrieri dintre cele mai autohton-pitoreşti: „În zilele de lucru catadicseau să urce până aci caleşti ori birje muscăleşti, adunând boieri şi negustori pofticioşi de peşte, pastramă şi cârnaţi, de strună lăutărească, de mujdei iute, de vin acrişor şi de plăcinte cu carne, nu chiar aşa de pipărate ca vorbele ce se rosteau în faţa cucoanelor simandicoase care, cocoţate pe şandramaua lui Nae Sacâz, aruncau ifosele şi sulimanul creşterii din pension drept hrană peştilor ce nu căzuseră încă victimele momelilor cârciumăreşti.”

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial