Istoria zbuciumată a Palatului Regal

Palatul Regal este, fără îndoială, un simbol al Bucureştilor. Pe cât de fascinantă este existenţa acestui ansamblu arhitectonic, cu toată anvergura faptelor istorice petrecute în spatele zidurilor sale,  pe atât de interesantă este povestea locurilor unde a fost ridicat.

Singurul reper rămas „din negura vremurilor” care poate să fixeze cumva istoria locurilor din apropierea Palatului Regal aşa cum îl ştim azi este Biserica Kretzulescu. Parte din ansamblul mănăstiresc cu acelaşi nume, lăcaşul de cult fusese ridicat la 1720 de logofătul Iordache Kretzulescu şi de fiica domnitorului Constantin Brâncoveanu, Safta. Aici se afla şi un alt reper, „puţul cu zale”, aşezat în dreptul „barierei” sau „strajei” care delimita marginea oraşului. În apropiere îşi avea casa un anume Voicu Fiştu care, înainte de a-şi da obştescul sfârşit, a hotărât să-şi lase proprietatea mănăstirii. În 1757, egumenul mănăstirii „dă casele moştenite de la Fiştu (…) unui anume Nicola Grămăticu” (cf. spuselor lui Gheorghe Crutzescu).

Un proprietar cu ştaif: Dinicu Golescu

Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, în 1791, fiica lui Nicola Grămăticu (ce între timp trecuse la cele veşnice), Catinca, vinde casa stolnicului Iordache Colfescu. Câţiva ani mai târziu, acesta moare şi, neavând moştenitori, văduva lui ia „de suflet” o nepoată, Anica. Aceasta primeşte ca zestre la măritiş casa, însă moare la scurt timp. Tatăl ei, clucerul Ştefan Colfescu (fratele stolnicului Iordache), se hotărăşte să vândă casa, cumpărător fiind stolnicul Dinicu Golescu. Acesta achită, la 14 august 1812, 45.000 de taleri pentru „casa cu tot cuprinsul ei, cu curtea, cu grădina, după cum este cuprinsul ulucilor, şi cu cârciuma de la Pod”.

Statul, cumpărător cu dezlegare de la generalul Kiseleff

Proprietatea lui Dinicu Golescu (devenit între timp agă) a crescut datorită unei „fâşii de loc domnesc dăruită de Vodă Caragea şi care cobora înspre biserica Stejarului”. Proaspătul agă hotărăşte ridicarea unei case impunătoare, a cărei construcţie este încheiată în 1815, fiind „învelită toată cu fier, lucru destul de rar până atunci”. Până la moartea lui Dinicu Golescu (5 octombrie 1830), aici s-au ţinut, rând pe rând, adunările unei „Societăţi literare” sau baluri somptuoase la care cânta o orchestră înfiinţată chiar de amfitrion. Ulterior, „ca să izbăvească această casă de robirea grelei datorii în care răposatul a lăsat-o”, epitropii moştenirii au propus-o statului spre cumpărare, însuşi generalul Kiseleff fiind cel care a dat „dezlegarea cerută”.

 

Ghica Vodă o transformă în Palat Domnesc

În 1837, domnitorul Alexandru Vodă Ghica a „prefăcut casa Golescului în Palat Domnesc”. În ciuda faptului că era una dintre cele mai frumoase case din Bucureşti, în calitatea sa de Palat Domnesc, nu era văzută decât ca o „clădire foarte modestă”. Aici va avea loc, la 13 iunie 1848, abdicarea lui Bibescu Vodă, survenită la presiunile mişcării revoluţionare. Palatul Domnesc va fi, astfel, sediul guvernului provizoriu alcătuit din Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, generalii Christian Tell şi Magheru, precum şi Gheorghe Scurtu. Tot aici, la începutul anului 1866, domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea să fie înlăturat, pentru ca pe data de 10 mai a aceluiaşi an să fie „gazdă”  a „Domnitorului Carol I”, după intrarea triumfală a acestuia în Bucureşti.

Corpul central, construit în vremea lui Carol I

Palatul Domnesc a devenit Palat Regal după încoronarea lui Carol I, care a avut loc pe 10 mai 1888. Anterior, Palatului i se adăugase corpul central, construit între 1882 şi 1885 după planurile arhitectului Paul Gottereau. În 1927, Palatul Regal a fost afectat de un puternic incendiu, care a distrus corpul central. Atunci s-a pus problema ridicării unui nou edificiu, care a fost realizat după planurile arhitectului Dumitru Nenciulescu. Proiectul a fost realizat în două etape: între 1930 şi 1937 a fost construită o suprafaţă de aproximativ 34.000 de metri pătraţi. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, aripa dinspre strada Ştirbei Vodă era neterminată. A fost avariată de bombardamentele din 24 august 1944, fiind finalizată abia după anul 1950.

„După vechile clădiri părăginite care înconjurau Biserica Kretzulescu se găsea o casă mare, spoită în cenuşiu-albăstrui, urâtă şi tristă: era Palatul Domnesc.”  – Frederic Dame

„În acest Palat atât de puţin arătos se plămădeşte (…) unitatea României.” – Gheorghe Crutzescu

 

Sursa:   Gheorghe Crutzescu, „Podul Mogoşoaiei”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1988

Foto:

http://museum.ici.ro/mbucur/romanian/micparis.htm

http://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Regal

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial