Florin Iaru: „Casa Monteoru a fost pierdută în condiţii foarte neclare”

Trei imobile de pe Calea Victoriei, trei surse bogate de istorie a Bucureştilor: Casa Romanit, Casa Monteoru şi Casa Moruzi sunt trei imobile reprezentative pentru stilul construcţiilor bucureştene din secolul al XIX-lea.

Dintre toate, fostul, de acum, sediul al USR – Casa Monteoru – a adunat poate cele mai multe poveşti, scriitorii români fiind legaţi de acest imobil (în perioada de după 1949) devenit, în timp, reprezentativ pentru ei.

De la intersecţia cu Calea Griviţei şi până la următoarea întretăiere cu bulevardul Dacia, Calea Victoriei a strâns, de-a lungul timpului, pagini foarte interesante de istorie. Prima clădire de pe partea stângă, după Calea Griviţei, este fosta casă a lui Romanit. Ridicat la începutul secolului al XIX-lea de boierul Constantin Faca (scriitor satiric şi autor dramatic care a trăit între 1790-1845), imobilul, neterminat, a fost vândut de moştenitorii acestuia vistiernicului Romanit. Noul proprietar a terminat construcţia atât la interior, cât şi la exterior, după moartea lui (1834) casa fiind închiriată statului pentru a adăposti Cancelaria Domnească. În 1936, statul a cumpărat-o, fiind pentru un timp sediul Curţii Administrative, pentru ca mai apoi să devină sediul Ministerului Finanţelor. În 1883, casa a fost extinsă cu cele două laturi care îi dau forma de „U”, azi funcţionând aici Muzeul Colecţiilor de Artă.

Despre Casa Monteoru şi… ARLUS

Puţin mai sus de fostul sediu al Ministerului Finanţelor se află Casa Monteoru. A fost construită, în 1874, după proiectul arhitectului Nicolae Cuţarida (1854-1927). Această casă i-a aparţinut iniţial lui Alecu Niculescu, acesta lăsându-i-o moştenire fratelui său, Nicolae, zis „maître des graces”. În 1883 o vinde proprietarului funciar Grigore Constantin Monteoru, care decide ulterior (între anii 1887-1889) să o renoveze, lucrarea fiind executată de arhitecţii Ion Mincu şi Nicolae Cuţarida. După Primul Război Mondial, aici a funcţionat prima Legaţie poloneză. Rămasă moştenire fiicei lui Grigore Monteoru, Elena, şi soţului acesteia, Lascăr Catargi, casa a făcut obiectul unei donaţii neclare după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1945. Intrată în posesia Asociaţiei Române a Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS) în 1948, este naţionalizată în 1949 şi devine sediul Uniunii Scriitorilor din România. De curând, imobilul a fost retrocedat moştenitorilor familiei Monteoru.

„O frumoasă grădină” pe locul Casei Moruzi

Peste drum de Casa Monteoru s-a aflat Casa Moruzi, zisă şi a „Kneazului”. Fostă locuinţă a Cantacuzinilor, aici a funcţionat, după 1929, Muzeul Oraşului sau, mai cunoscut, Muzeul Municipiului Bucureşti. Casa Moruzi, care era la nr. 117 (Casa Monteoru este la nr. 115), a fost demolată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1941). Înainte de dispariţia ei, Gheorghe Crutzescu spunea: „O palisadă o înconjoară: reparaţie sau dărâmare? De-ar fi aşa, ar fi păcat. Aşa a fost”. În prezent, aici este o frumoasă grădină „care beneficiază de bătrânii arbori care încadrau vechea casă”.

„Casa Monteoru a fost pierdută în condiţii foarte neclare şi regret că primăria şi USR nu au putut să-şi angajeze o echipă de avocaţi credibilă şi responsabilă.” -  Florin Iaru

„Casa Monteoru nu a fost donată sub presiune, deoarece în 1945 nu era nici o presiune.” – Florin Iaru

Surse:

Gheorghe Crutzescu, „Podul Mogoşoaiei”, Ed. Meridiane, 1988

http://www.liviuioanstoiciu.ro/2010/03/uniunea-scriitorilor-a-ramas-fara-sediu-pumnul-in-gura/

Sursa poze:

„Calea Victoriei, Bucureştiul interbelic”, Ed. Noi Media Print, 2006

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial