De la terasa „Răcaru” la Hotel Intercontinental

Este, practic, primul „skyscraper” (zgârie-nori) al României, fiind nu numai o emblemă a Bucureştiului, ci şi un punct de reper important în geografia Capitalei. Hotelul Intercontinental a reuşit, peste timp, să învingă tot felul de prejudecăţi şi să continue să fie unul dintre cele mai importante edificii de arhitectură modernă ale oraşului.

Apariţia pe harta Capitalei a Hotelului Intercontinental şi a noului Teatru Naţional a schimbat definitiv în bine imaginea zonei din imediata apropiere a Universităţii. Până atunci însă, istoria locului a fost una în consonanţă cu coloratura de sorginte balcanică a urbei. În secolul al XVIII-lea, terenul aparţinea Mănăstirii Colţea, pentru ca în secolul al XIX-lea să treacă în proprietatea familiei Hagi-Moscu. Această familie construieşte aici o clădire destul de vastă, în care a funcţionat o perioadă Primăria oraşului Bucureşti. Edificiul a fost demolat în 1911, multă vreme locul rămânând viran. În perioada interbelică, aici făcea instrucţie regimentul de jandarmi pedeştri al Capitalei.

Între bodega „Mercur” şi restaurantul „N. Zissu”

Zona era înconjurată de străzile Batiştei, N. Filipescu şi Vasile Boerescu (ultimele două dispărute azi). Pe colţul format de Bulevardul Nicolae Bălcescu şi strada Batiştei se afla o veche casă boierească, proprietatea avocatului Lyautei. Lângă ea era o altă casă boierească în care a funcţionat, între 1939-1947, cunoscutul restaurant-bar „N. Zissu”, iar alături se afla un imobil cu două etaje, cunoscut sub numele de „Cooperativa Mercur”. La colţul străzilor Batiştei cu N. Filipescu, în acest imobil s-a aflat cunoscuta bodegă „Mercur”. Mai departe, tot pe strada N. Filipescu, s-a aflat Casa Assan, unde a funcţionat, în perioada interbelică, Primăria Capitalei.

Primul hotel de cinci stele din România

Pe latura dinspre actualul Bulevard Carol se afla sus-amintita stradă Vasile Boerescu, unde s-a deschis, în 1939, grădina-restaurant de vară „Răcaru”. Pe latura dinspre Bulevardul Nicolae Bălcescu se aflau, înainte de război, câteva mici prăvălioare, demolate ulterior. În acest loc s-a instalat, până la construirea clădirii Circului de Stat de pe Şoseaua Ştefan cel Mare, Circul Krately. În 1969 au început lucrările de degajare a terenului, toate imobilele fiind demolate, odată cu ele dispărând şi străzile N. Filipescu şi Vasile Boerescu. Primul stabiliment de cinci stele din România, Hotelul Intercontinental, a fost construit în colaborare cu Societatea Inter-Continental Hotels Corporation din SUA. A fost deschis publicului pe 20 februarie 1971, inaugurarea oficială având loc însă pe 14 mai 1971.

„Pe colţul dintre bulevardele N. Bălcescu şi Carol a fost deschisă o berărie-restaurant «Zori de Zi».” – Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu

„Primul client plătitor al Intercontinentalului a fost un anume Dortmann, din SUA.” – Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu

Sursa:

Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu, „De la Hanul Şerban Vodă la Hotel Intercontinental”, Ed. Sport-Turism, 1979

Sursa foto:

http://www.muzeuldefotografie.ro/2009/08/intercontinental-si-teatrul-national-in-constructie/

http://tramclub.org/viewtopic.php?t=4840&postdays=0&postorder=asc&start=200

http://cutiacuvechituri.wordpress.com/2011/04/12/1940-mai-bucuresti/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial