Cum se distrau bucureştenii pe vremea străbunicilor

Astăzi, tinerii bucureşteni şi nu numai merg ca să se distreze în cluburi precum Bamboo, Fratelli, El Comandante sau Player. Ce se întâmpla însă pe vremea străbunicilor, când astfel de locuri nu existau? Cum se distrau bucureştenii de atunci şi cum se face că parfumul irepetabil al acelei epoci încă se mai simte prin Centrul Istoric al Capitalei? „Centrul Vechi” vă invită la o plimbare prin locurile de distracţie ale unor vremuri apuse.

 

Dansuri la bară sau pe mese, îmbrăcăminte de fiţe, fete frumoase, mai mult sau mai puţin îmbrăcate, aglomeraţie, muzică dată la maximum, cocktailuri trăsnet, nopţi albe în care distracţia este cuvântul de ordine, iată câteva dintre coordonatele şi realităţile epocii pe care o trăim, dacă este să vorbim despre… distracţie. Dar mai este distracţia ce a fost odinioară? Lucrurile care dădeau „tonul la distracţie” mai sunt un model reprezentativ sau sunt doar o filă în albumul de amintiri al bunicii? De la trăsură la superautomobile, de la „bătăile cu flori” la „băile de şampanie”, de la plimbările la Şosea la „fiţele de Dorobanţi”, iată câteva dintre ipostazele cu care „Centrul Vechi” încearcă să vă familiarizeze.

 

Distracţie cu şampanie şi cu lăutari „şlefuiţi”
Cu siguranţă, bucureştenii de odinioară nu prea aveau de ales când era vorba despre locuri pentru plimbare. În primul rând era Şoseaua, pe care o ştim azi ca Şoseaua Kiseleff, care ţinea „de la capul Podului Mogoşoaiei (n.r. – Piaţa Victoriei de azi) până la al doilea rond, unde e acum Arcul de Triumf”. În al doilea rând era Calea Victoriei, mai exact zona dintre Capşa şi Palatul Regal, „pe unde lumea ieşea spre a întâlni vreun prieten sau cunoscut cu care să se oprească la mesele vreunei cofetării sau cafenele”. Cele două trasee aveau locuri de popas bine stabilite. La Şosea era îndeosebi Bufetul de la primul Rond, unde „se opreau sau veneau înadins perechile de muşterii binedispuşi sau amorezaţi, de cinau cu mâncări alese, cu vinuri străine şi cu şampanie, având şi lăutari «şlefuiţi» (…). Se petrecea astfel fie afară în boschete, când vremea era frumoasă şi serile cu lună, fie în «chambre separee», iarna sau pe vreme urâtă”.

 

Capşa, un loc de legendă
Pe Calea Victoriei, între Capşa şi Palat, lumea se oprea îndeosebi… la Capşa, considerată cercul exclusivist al scriitorilor şi gazetarilor. Mai erau însă şi alte locuri unde lumea avidă de distracţie putea să se oprească, aşa cum era nu mai puţin faimoasa cafenea High-Life, loc preferat de „pensionarii cei mai cu vază, lume din colonia germană a oraşului, precum şi un cerc de intelectuali ce cuprindea pe unii scriitori, muzicanţi sau maeştri în artele plastice”. Mai erau cafeneaua Fialkowski din Piaţa Teatrului, aşezată vizavi de cel mai cunoscut magazin de delicatese al Bucureştilor, Dragomir-Niculescu, precum şi Terasa Oteteleşanu, unde se adunau „toţi cafegiii pătimaşi”.

 

Lumea, împărţită între varieteu şi grădini publice
La ceas de seară, bucureştenii, dacă nu rămâneau pe la terasele sus-amintite, alegeau între diferite distracţii specifice vremurilor: unii mergeau la cinematograf, îndeosebi pe Bulevardul Elisabeta, alţii, la reprezentaţiile „Circului şi ale «varieteurilor» de la «Hugo» (sală construită prin 1895 în spatele Băncii Naţionale)”, sau, în fine, la spectacolele Teatrului Naţional, în faţa căruia trăsurile muscalilor sau, mai târziu, elegantele automobile specifice epocii îi aduceau pe cei mai „fiţoşi” reprezentanţi ai acestei altfel de mondenităţi. O altă categorie, cea a lumii cartierelor mărginaşe, prefera îndeosebi grădinile fabricilor de bere Luther sau Oppler, precum şi pe cea a lui Dumitru Marinescu-Bragadiru, care se afla în capătul Căii Rahovei.

 

Reglementările mersului cu trăsura la Şosea
Şi dacă tot am amintit de mijloacele de transport ale acelor vremuri, se cuvine să amintim de o reglementare care poate părea bizară în ziua de azi, dar care atunci avea un scop în sine: „Deosebirea este că automobilele gonesc întrecându-se unele pe altele, fără a lăsa putinţă să vezi pe cei dinăuntru, în vreme ce atunci mersul trăsurilor la Şosea era reglementat: la ducere, în trap întins, ca să se vadă preţul cailor, iar la întoarcere, la pas. Până la o vreme, nici de biciclete, nici de automobile nu se pomenea. Erau însă echipajele celor «avuţi», cu lacheu în livrea pe capră, lângă vizitiul la fel îmbrăcat, cu interiorul trăsurii căptuşit cu catifea, mătase sau postav din cel mai fin, şi cu pernele de stat, ca şi cele de la picioare şi învelitoarea picioarelor”, ne spune scriitorul şi jurnalistul George Costescu.

 

 

 

 

„Cele mai cu faimă restaurante bucureştene din acea vreme nu se deosebeau aproape întru nimic de modelele lor de pe la Paris sau Viena.”  - George Costescu

 

 

Sursa:
George Costescu, „Bucureştii vechiului regat”, Ed. Capitel, Bucureşti, 2005

Surse foto:
„Bucureştiul interbelic, Calea Victoriei”, Ed. Noi Media Print, Bucureşti, 1995
Bogdan Andrei Fezi, „Bucureştiul european”, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2010

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial