Cu automobilul prin Bucureştii începutului de secol XX

În prezent, străzile Capitalei tind să fie sufocate, atât pe partea carosabilă, cât şi pe trotuare, de automobile.

Prezenţa acestui mijloc de transport pe străzile Bucureştilor nu mai reprezintă de multă vreme o curiozitate, singurele manifestări de admiraţie putând fi, eventual, provocate de apariţia vreunui model ieşit din comun. Privind în urmă, la începutul secolului XX, putem lesne observa că automobilele constituiau o apariţie cât se poate de insolită pe străzile şi bulevardele Capitalei.

Primele automobile apărute în ţara noastră nu au onorat cu prezenţa lor, aşa cum s-ar putea crede, străzile Bucureştilor. Oricât ar fi de paradoxal şi de deranjant pentru mândria automobiliştilor bucureşteni, întâiul automobil adus în România a fost, potrivit spuselor lui Alexandru Lancuzov, „un Benz pe benzină, de 12 CP”, care fusese „importat de trei craioveni”. America, ţara tuturor posibilităţilor, şi-a trimis şi ea emisarul pe patru roţi în „persoana” unui Oldsmobile încă din 1898. Trecând cu bine pragul dintre secole (mulţi credeau că ultimul gong al anului 1899 va aduce cu sine Apocalipsa), bucureştenii au putut vedea pe străzi ciudata „trăsură fără cai” în 1900, când şi-a făcut apariţia un Penhard de 15 CP, care „fusese comandat în Belgia, la Liege, de Gh. Basil Assan, fiul primului proprietar de moară cu aburi din Bucureşti”.

Trăsurile, trimise la… muzeu

În timpul tihnitelor plimbări cu trăsura la Şosea – principala plăcută îndeletnicire a protipendadei bucureştene la început de secol şi mai apoi – a apărut şi vehiculul care avea să trimită în muzee butcile, rădvanele, caleştile şi cabrioletele dâmboviţene. Automobilul a spart tiparele şi şi-a făcut simţită prezenţa zgomotoasă în voiajele către Bufet, Rondul unu şi Rondul doi. Printre trăsurile care aleargă în goana bidiviilor, „când şi când, un automobil trece ca fulgerul, speriind caii cu pocnetul exploziilor repetate, cu urletul sirenelor sau măcăitul goarnelor uriaşe, lăsând în urmă un nor acru de fum albastru, ce împute atmosfera cu duhoare de petrol”, ne povesteşte Henri Stahl în „Bucureştii ce se duc”.

Înfiinţarea Automobil Clubului Regal Român

Gustul pentru progres al bucureştenilor – dacă ar fi să judecăm strict statistic – a crescut exponenţial, în numai patru ani de la apariţia primului automobil pe străzile Bucureştilor numărul acestora ajungând la peste 40. De altfel, 1904 a fost un an important pentru iubitorii acestui tip de vehicul datorită înfiinţării, în septembrie, a Automobil Clubului Regal din România. Acest fapt a permis atât dezvoltarea traficului rutier autohton, cât şi organizarea unor concursuri automobilistice devenite în scurt timp foarte populare. De altfel, potrivit spuselor lui Alexandru Lancuzov, „România a fost a şasea ţară din lume unde s-au organizat întreceri auto”.

 

Prima cursă de acest gen s-a desfăşurat între Bucureşti şi Giurgiu, pe o distanţă de 62 km, câştigători fiind principele Valentin Bibescu şi D. Leonida, ambii înregistrând timpul de 58 de minute.

Ionel Brătianu şi N. Titulescu, automobilişti cu ştaif

Pe lângă „pionierii” Gh. Basil Assan, Valentin Bibescu sau D. Leonida, numeroase personalităţi ale vremii au deţinut automobile, printre acestea numărându-se G. Cantacuzino, Ionel Brătianu, Take Ionescu, N. Titulescu, B. Catargi, N. Filipescu, precum şi cunoscutul scriitor şi jurnalist francez Frederic Dame. Nici instituţiile publice nu au făcut excepţie, ministerele având parcuri auto destul de generoase, cele mai numeroase, peste 60 de exemplare, aparţinând Ministerului de Război. Este de remarcat faptul că pe locul doi în acest clasament se afla Primăria Capitalei, cu un parc auto care însuma nu mai puţin de 50 de automobile.

„Mirajul vitezei”, redus la 30 km/h

Odată cu dezvoltarea traficului rutier bucureştean a apărut necesitatea respectării unor reguli de circulaţie menite să protejeze atât integritatea şoferilor, cât şi pe cea a pietonilor. În acest sens, România a semnat, în 1911, la Paris, o convenţie internaţională pentru circulaţie auto. Şofatul nu era permis persoanelor care nu împliniseră vârsta de 18 ani, iar „documentul trăsurei – foaia de circulaţiune” trebuia să fie „prezentat reprezentanţilor autorităţilor la cerere”. Sub ameninţarea unor sancţini pecuniare (între 5 şi 10 lei), erau interzise întrecerile între automobile, dar şi fumatul în timpul şofatului. „Mirajul vitezei” crea, de asemenea, probleme, existând în epocă propunerea ca „în zonele aglomerate, viteza să nu fie mai mare de 15 km/h, iar pe străzile cu o circulaţie normală să se poată circula cu 30 km/h”.

„Majoritatea automobilelor din Bucureşti erau de provenienţă germană – Mercedes, dar se mai întâlneau marca franceză Renault şi cea italiană Lancia.” – Alexandru Lancuzov

Surse:

Alexandru Lancuzov, „De la tramvaiul cu cai la automobil”, Ed. Paralela 45, Bucureşti, 2007

Henri Stahl, „Bucureştii ce se duc”, Fundaţia Culturală „Gheorghe Marin Speteanu”, Bucureşti, 2006

 Surse foto:

„Bucureştiul interbelic, Calea Victoriei”, Ed. Noi Media Print, 2005

Bogdan Andrei Fezi, „Bucureştiul european”, Ed. Curtea Veche, 2010

1234  de automobile erau înregistrate, în România, în 1910.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial