Covaci, paradisul negustorilor şi al bişniţarilor

Astăzi este o stradă liniştită din Centrul Vechi. Pe vremuri însă, aici era un important vad comercial, care în timpul comunismului a fost convertit într-un loc al afacerilor „pe sub mână”.

 

Trecătorul întâmplător, atras de clădirile cu aer de epocă, presărate la tot pasul în Centrul Vechi al Capitalei, poate parcurge oarecum indiferent o stradă care în prezent este aproape lipsită de animaţie. Vizitatorii sunt atraşi de nenumăratele terase de pe Smârdan, Şelari sau Lipscani şi pot rata unul dintre locurile cele mai vii din trecutul nu foarte îndepărtat. Este vorba despre celebra stradă Covaci, al cărei traseu drept, fără sinuozităţi, delimitat de străzile Şepcari şi Şelari, constituia un spaţiu unde altădată îşi aveau afacerile proprietarii de magazine în care erau desfăcute tot soiul de mărfuri, de la pielărie, postavuri şi blănărie până la articole de băcănie.

 

Cârciuma „La Iordache”, cu faimoşii „mititei”
De departe însă, faima străzii Covaci s-a datorat apariţiei cunoscutului local „La Iordache”, de unde s-a dus vestea, undeva pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, popularilor mititei. Aflată la numărul 3, primul restaurant este descris de cunoscutul gazetar Constantin Bacalbaşa ca fiind „o şandrama” în care „intrai înăuntru aplecându-te”, dar unde „mâncarea era bună, cu bucătărie curat românească”. Legenda spune că, într-una dintre nenumăratele nopţi albe, cârciumarul a rămas fără maţe de oaie pentru cârnaţi. N.T. Orăşanu i-a cerut atunci să pună direct pe grătar amestecul de carne tocată şi mirodenii, aşa cum era, fără maţ. Cârciuma a devenit celebră pentru noul său produs, „mititei” – denumit ca atare de îndrăgitul umorist.

 

Paşii lui Eminescu prin Centrul Vechi
Strada Covaci nu era renumită numai pentru restaurantul lui Iordache N. Ionescu. De exemplu, la numărul 14 a fost Hotelul Universal, în incinta căruia şi-a avut un timp sediul ziarul „Timpul”, acolo unde între 1880 şi 1881 a lucrat ca redactor poetul Mihai Eminescu. Vizavi de restaurantul „La Iordache”, muşteriii care voiau să arate bine puteau trece să se ferchezuiască la bărbierul Anton Tudorache, care ţinea frizeria „La Anton”, de la numărul 4. Mai încolo, la nr. 6, era biroul avocatului George Chiriac, la nr. 8 – amatorii de delicatese puteau intra în băcănia lui Alex Tabacovici, iar la numerele 10 şi 12 doritorii puteau intra în „şăpcăria” lui Osias Brayer şi, respectiv, în blănăria lui I. Klein.

 

Blănării, birturi, cafenele…    
Revenind pe partea restaurantului „La Iordache”, care era principalul reper al străzii Covaci, găsim la nr. 5 pielăria „Zamfirescu şi Guttman”, iar la nr. 7 atât blănăria, cât şi magazinul de cereale ale lui Isidor David. La aceeaşi adresă mai puteau fi găsite „dulcegării turceşti” la D. F. Ravagiu, precum şi Hotelul Unirea, unde negustorii veniţi cu afaceri puteau trage peste noapte. Strada se continuă cu o altă blănărie, a lui David Alter, la numărul 9, urmată la nr. 11 de birtul lui Elefterie Ionescu şi la numărul 13 de băcănia lui V. Papadopoloiu. Alt reper important al străzii Covaci este „Cafeneaua Veche”, una dintre cele mai vechi clădiri din Centrul Vechi. Aici a existat o cafenea încă din 1797, deschisă de armeanul Ştefan Altîntop.

 

„Ia Kentul, neamule!… Blugi Levi’s Strauss, băieţi!…”
Cine a prins anii comunismului nu poate uita „vadul comercial” al străzii Covaci. Amatorii de mărfuri străine care străbăteau strada de la un capăt la celălalt puteau pleca la fel de încărcaţi ca dintr-un mall al zilelor noastre. Bişniţarii te acostau la tot pasul şi îţi şopteau, „ca din întâmplare”, numele mărcilor de blugi pe care le aveau în stoc sau cele ale unor produse inexistente în magazinele de stat, precum cafeaua „naturală”, guma de mestecat cu arome exotice, nessul, ciocolata „Toblerone” sau faimoasele „kentane”. Lista mărfurilor care puteau fi cumpărate de pe Covaci nu se oprea însă aici: bişniţarii mai aveau, printre altele, deodorante, săpunuri „de lux”, ciorapi de damă, aparate de ras, precum şi magnetofoane, casetofoane sau „videouri”.

 

„Marea vâlvă a restaurantului acestuia (…) a început în ziua în care umoristul Nae Orăşanu a compus nostima lui listă de bucate (…), în care pâinea era numită o abondenţa; ţuica – o idee; cârnaţii mici – mititei; cârnaţii mari – patricieni.” – Constantin Bacalbaşa.

 

Surse:

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/

Constantin Bacalbaşa, „Din Bucureştii de altădată”, Ed Albatros Corporation, 2007

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial