Ce făceau politicienii români acum 100 de ani

La începutul lui 1913, Războiul Balcanic era încă în plină desfăşurare. România se afla în negocieri foarte dure cu Bulgaria, însă tratativele s-au soldat cu un eşec. Partea română „reclama o rectificare de graniţă care să cuprindă Cetatea Silistra, dar bulgarii nu acordă decât o fâşie de pământ între Dunăre şi Mare, lipsită de importanţă” (cf. Constantin Bacalbaşa, „Bucurescii de altădată”, Ed. Albatros, 2007). Negocierile au avut loc la Londra, între reprezentantul Bulgariei, doctorul Daneff, şi liderul conservator Take Ionescu. În urma eşecului tratativelor, regele Carol I îl recheamă de urgenţă în ţară pe politicianul român, însă acesta nu se supune şi, mai mult, refuză invitaţia contelui Berchtold, care era ministru de externe al Austro-Ungariei, de a participa la o convorbire importantă la Viena. În acel timp, Raymond Poincaré era ales, la Versailles, preşedinte al Franţei, prilej cu care Take Ionescu, cel care îi fusese coleg la Paris în timp ce-şi terminase doctoratul în avocatură, îi trimite „o călduroasă telegramă de felicitare prin care îi declară că «Franţa este a doua sa patrie».” Răspunsul proaspătului preşedinte francez este edificator: „Sunt foarte sincer mişcat de telegrama d-voastră atât de cordială; vă mulţumesc pentru ea foarte mult. Fiţi sigur că regret, ca şi D-voastră, că nu v-aţi putut opri la Paris.” În ceea ce priveşte diferendul teritorial cu Bulgaria, ministrul de externe al Angliei, Sir Edward Grey, a propus o mediere din partea Marilor Puteri, soluţie neagreată de ministrul domeniilor, Nicolae Filipescu, şi de fostul prim-ministru Petre Carp.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial