Acquariumul de la Universitate

Ar putea părea hilară azi afirmaţia că, odinioară, undeva în zona statuilor de la Universitate, animalele păşteau liniştite, iar găinile scormoneau şi ciuguleau ţărâna „supravegheate” de gospodine care se strângeau la o bârfă în faţa patriarhalelor căsuţe ţărăneşti.

Şi totuşi, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, o asemenea atmosferă idilică era obişnuită pentru zona care avea să devină, cu timpul, una dintre cele mai frumoase ale Bucureştilor.

Prima porţiune de bulevard  – aşa cum poate fi închipuită azi o asemenea arteră urbană la acea vreme – a fost trasată în Bucureşti între Podul Mogoşoaiei (Calea Victoriei) şi strada Colţei (actualul Bulevard Brătianu). Pe locul unde s-a aflat Mănăstirea Sf. Sava a fost ridicată, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, Academia (actuala Universitate). Clădirea monumentală „cerea”, practic, o arteră de acces pe măsura importanţei pe care se presupune că o avea în acele vremuri. De la visuri la realitate era însă un drum destul de lung. De jur împrejurul Academiei, „din nenorocire”, erau „numai şandramale şi bălării” (apud Gheorghe Crutzescu).

Raiul găinilor de la Academie

Pe locul unde s-a construit la 1906 Palatul Societăţii de Asigurări „Generala” „era o băltoacă unde se afundau bivolii căruţaşilor”. Lucrurile au trenat în acest fel multă vreme, locul din faţa Academiei de atunci rămânând, la 1870, „tot sălbatic şi neîngrijit”, iar, potrivit lui Frederic Dame, la 1872, aici era „un câmp deschis; în mijlocul câmpului, un fel de acoperiş din scânduri, aproape lipit pământului, arăta locul unde fusese Biserica Sf. Sava; în stânga, proptite de zidul grădinii prinţului Şuţu, două căsuţe ţărăneşti, în faţa cărora femeile veneau seara să stea de vorbă, torcând, pe când găinile ciuguleau împrejurul lor şi o bivoliţă păştea iarba înaltă”.

Propunerea năstruşnică a lui Ulysee de Marsillac

Una dintre cele mai pitoreşti personalităţi ale vremii, gazetarul Ulysee de Marsillac, a avut o propunere de amenajare a spaţiului din faţa Universităţii care poate părea, chiar şi în ziua de azi, năstruşnică. Astfel, francezul care se stabilise în Bucureşti încă din 1852 a propus ca „pe partea rămasă liberă, cea din faţa Universităţii, să se construiască un subteran mare, din Podul Mogoşoaiei până în strada Colţei. Tunelul acesta, luminat puternic cu globuri felurit colorate, să cuprindă tot ce poate folosi desfătării ochiului şi minţii, acvariu cu toate vietăţile mărilor, peşteri cu stalactite şi stalagmite, cascade luminoase şi pivniţe boltite, calde iarna, răcoroase vara, în care să se aşeze birturi şi berării…”.

„Proiectul lui Marsillac n-a fost însă pe placul tuturor (…) astfel că, până mult mai târziu, în faţa Universităţii nu era decât tot un lung şir de şandramale.” -  Gheorghe Crutzescu

„Dragostea lui Marsillac pentru oraşul ce-l adoptase rămăsese neţărmurită.” -  Gheorghe Crutzescu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial