35 de ani de la MARELE CUTREMUR. Rănile încă nu s-au închis

Au trecut 35 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, însă nedoritul eveniment, care a lovit greu Bucureştiul şi nu numai, este mai actual ca oricând atât în conştiinţele celor care l-au trăit, cât şi în ale celor mai tineri, care sunt convinşi că producerea unei noi catastrofe este doar o chestiune de timp. Atunci, în acel martie însângerat, pentru mulţi oameni coşmarul s-a terminat în timpul teribilului minut cât a ţinut seismul. Pentru ceilalţi, coşmarul abia începea.

 

Bucureştiul anului 1977 păstra încă amprenta vechii urbe a lui Bucur, avântul distrugător al clanului Ceauşescu neavând încă forţa pe care a căpătat-o puţin mai târziu, în anii ’80. Faţa oraşului fusese deja oarecum schimbată de apariţia blocurilor tipice din acea perioadă, motiv de mândrie pentru cuceririle socialismului şi pentru partidul comunist, care îşi exprima grija pentru popor ridicând de-a valma locuinţe pe care oamenii, cu umorul amar al acelor vremuri, le numeau „cutii de chibrituri”. La începutul lui martie 1977, oamenii se bucurau, ca mai mereu în această perioadă a anului, de sosirea primăverii şi de frumoasa sărbătoare a mărţişorului.

 

Un film care nu s-a sfârşit niciodată
Nimeni nu putea să anticipeze, la acel moment, dezastrul care pândea din umbră. Lucrurile decurgeau în limitele normalului acelei perioade, oamenii văzându-şi de treabă prin fabrici şi uzine. Una dintre micile distracţii din zilele lucrătoare era televizorul, în faţa căruia se aduna toată familia pentru a viziona, printre altele, filmele produse de ţările vecine şi prietene. În seara de 4 martie, Televiziunea Română a transmis în eter un film bulgăresc insipid, „Dulce şi amar”. În timp ce majoritatea oamenilor erau absorbiţi de acţiunea acestei pelicule, la ora 21.22 pământul s-a cutremurat. În Bucureşti, pentru 1391 de oameni lumina s-a stins pentru totdeauna.

 

 

Ceauşescu era la un banchet în… Nigeria
Haosul a cuprins Capitala imediat după producerea cutremurului, înregistrat cu o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter. Ultimul seism avusese loc cu aproximativ 37 de ani în urmă, pe 10 noiembrie 1940. De atunci se născuse însă o generaţie, iar despre acel dezastru mai povesteau – dacă povesteau – doar bunicii. Preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu, era plecat într-o vizită oficială în Nigeria şi participa la banchetul oficial oferit de preşedintele african. Reacţia oficialităţilor de atunci a fost, iniţial, foarte slabă. Panica generalizată amorţise puterea de coagulare a voinţei conducătorilor pentru luarea unor decizii neîntârziate, de care depindea viaţa a sute de oameni prinşi sub dărâmături.

 

Stare de necesitate pe întreg teritoriul ţării
Noaptea de 4 spre 5 martie 1977 a fost una de groază pe străzile Bucureştiului. Pana de curent survenită imediat după seism a tăiat orice posibilitate de comunicare. Dimineaţa zilei de 5 martie a înfăţişat bucureştenilor o imagine de coşmar: blocuri şi case distruse, năruite de-a dreptul, haos pe străzi, incendii şi, mai presus de toate, un praf roşu care îngreuna considerabil respiraţia. Odată cu revenirea lui Ceauşescu în ţară, a fost instituită starea de necesitate. Veşti confuze despre mii de morţi şi răniţi amplificau panica. Prin praful roşiatic, bucureştenii veniţi să dea o mână de ajutor în locurile fierbinţi ale Capitalei au putut vedea, în dimineaţa cenuşie, adevărata dimensiune a dezastrului.

 

Artişti intraţi în legendă
În Bucureşti au căzut 33 de clădiri şi blocuri mari, multe alte imobile fiind serios avariate. Se cunosc tragediile care au avut loc la blocurile Dunărea, Scala, Casata, Continental sau Nestor, pe străzile Brezoianu sau Lizeanu, ori în cartierul Militari, unde un bloc nou s-a prăbuşit ca un castel din cărţi de joc. Au fost afectate blocuri construite în interbelic, precum Wilson (pe bulevardul Magheru) sau Palladio (din Piaţa Romană). În dezastru au pierit mulţi oameni obişnuiţi, dar şi artişti precum Alexandru Bocăneţ, Toma Caragiu şi Doina Badea sau scriitori ca A.E. Baconsky, Alexandru Ivasiuc, Mihai Gafiţa şi Veronica Porumbacu.

 

Cutremure de-a lungul istoriei
Există nenumărate mărturii despre cutremurele care au lovit Bucureştiul de-a lungul istoriei sale de peste cinci secole şi jumătate. O primă mărturie datează din 8 august 1681, din timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Un cutremur important a avut loc în 1738, când Curtea Domnească, biserici şi case au fost serios afectate. Pentru acele vremuri însă, „cutremurul cel mare” avea să vină în 1802, când s-a prăbuşit clopotniţa turnului Colţei şi a fost „mare frică”. Un alt cutremur violent a avut loc pe 11 ianuarie 1838, când „dezastrele au fost imense şi nu au putut fi evaluate”. Până în 4 martie 1977, secolul XX a mai cunoscut un dezastru provocat de cutremur, pe 10 noiembrie 1940, atunci când a căzut celebrul bloc Carlton şi când numărul celor dispăruţi în toată ţara a depăşit 1.000 de persoane.

foto:muzeuldefotografie.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial