Întreţinerea spaţiilor verzi din sectorul 3, mai scumpă ca-n toată Viena

Faptul că, în sectorul 3, sume exorbitante se duc, anual, de la bugetul local pe gazon şi panseluţe nu mai este o noutate. Însă puţini ştiu că, în fiecare an, primăria condusă de democrat-liberalul Liviu Negoiţă investeşte în spaţiile verzi aproximativ cât alocă primăria din Viena, una dintre cele mai verzi metropole europene, pentru întreţinerea parcurilor şi grădinilor din întregul oraş.

 

Pentru întreţinerea spaţiilor verzi din sectorul 3, primarul Liviu Negoiţă a alocat, anul acesta, aproximativ 36,5 milioane de euro, însemnând 20% din bugetul anual. Şi în 2011, spaţiile verzi au „înghiţit” 42 de milioane de euro, respectiv 23% din bugetul anual. În schimb, autorităţile locale vieneze nu depăşesc, în fiecare an, un buget de 50 de milioane de euro, după cum a precizat  inginerul Franz Joachim Chen, unul dintre şefii Departamentului Municipal Parcuri şi Grădini al Primăriei Viena. Sumele colosale investite de primarul pedelist Liviu Negoiţă nu par a fi justificate, în condiţiile în care sectorul 3 are 16,27 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, potrivit Registrului Spaţiilor Verzi al Municipalităţii, iar Viena se mândreşte cu aproximativ 120 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor. Şi la nivel local, întreţinerea spaţiilor verzi din sectorul 1, cunoscut drept cel mai verde sector bucureştean (77,19 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor) este considerabil mai ieftină decât în sectorul lui Liviu Negoiţă, Primăria Sectorului 1 alocând, anul acesta, doar 23 de milioane de euro.

 

„Taxă verde” – 91 de euro, fiecare locuitor
Fiecare dintre cei aproximativ 400.000 de locuitori ai sectorului 3 a plătit, doar în anul în curs, pentru întreţinerea spaţiilor verzi, aproximativ 91 de euro. În capitala Austriei, fiecare vienez este nevoit să cotizeze, pentru acest serviciu,  între 22 şi 30 de euro anual, în condiţiile în care aproximativ jumătate din suprafaţa Vienei este spaţiu verde.

Trandafiri de lux
Între 2009 şi 2012,  aproximativ 115 milioane de euro de la bugetul local au ajuns în conturile firmelor cărora Primăria Sectorului 3 le-a atribuit contractele pentru îngrijirea spaţiilor verzi.  Însă  felul în care au fost cheltuiţi aceşti bani este de-a dreptul scandalos. De exemplu, anul trecut, Consiliul Local al Sectorului 3, unde consilierii PDL deţin majoritatea, a dat undă verde unei hotărâri. Primăria lui Liviu Negoiţă a stabilit, atunci, preţuri de câteva ori mai mari faţă de nivelul pieţei pentru achiziţionarea de arbuşti sau trandafiri.
Astfel, a fost aprobată  cumpărarea de tisă cu 150 de lei/arbust, în condiţiile în care aceasta putea fi achiziţionată din magazinele de specialitate cu aproximativ 30 de lei, sau merişori la 160 de lei bucata, deşi valoarea reală era între 20 şi 30 de lei.
Aceeaşi hotărâre de consiliu viza şi cumpărarea unor mesteceni argintii cu 500 de lei bucata, în condiţiile în care puteau fi găsiţi în magazinele de specialitate şi cu  200 de lei, dar şi a două soiuri de trandafiri cu  40 şi 60 de lei, deşi preţurile reale erau  între 10 şi 15 lei.
Banii pentru întreţinerea spaţiilor verzi din sectorul 3 au ajuns la câteva dintre firmele de casă ale PDL, şi anume  Rosal Grup, controlată de Silviu Prigoană, şi ADPB SA – la care Consiliul Sectorului 3 este asociat chiar cu Rosal Grup – condusă de Constantin Cărbunaru, vicepreşedinte PDL  Sector 3. De altfel, ADPB SA a primit, prin încredinţare directă, contractul de întreţinere a nu mai puţin de două treimi din spaţiile verzi şi s-a angajat, printre altele, să toaleteze arbori contra unor tarife care ajung şi la 450 de lei de copac şi să confecţioneze ghivece de aproximativ 1.000 de euro/bucata.

 

S-ar fi putut face investiţii serioase
Un simplu calcul arată că cele  42 de milioane de euro alocate în 2011 pentru spaţiile verzi din sectorul 3 ar fi fost suficiente pentru reabilitarea a aproximativ 150 de blocuri de 10 etaje. În întregul mandat, primarul Liviu Negoiţă a cheltuit, potrivit presei, pentru achiziţia de panseluţe şi copăcei peste 115 milioane de euro, bani cu care ar fi putut anvelopa termic 400 de blocuri a câte 10 etaje fiecare.

 

A cheltuit de 30 de ori mai mult decât autorităţile vieneze
Primăria Vienei, oraş în care locuiesc două milioane de persoane, are în grijă  240.000.000 de metri pătraţi de spaţiu verde. Întreţinerea acestei suprafeţe costă 50 de milioane de  euro, ceea ce înseamnă că autorităţile dau, în medie, 0,20 de euro pe metrul pătrat de spaţiu verde. În schimb, cu aproximativ 16 metri pătraţi pe cap de locuitor şi o populaţie de 400.000 de persoane, spaţiul verde aflat în administraţia Primăriei Sectorului 3 este de 6.400.000 de metri pătraţi. Cum, în 2011, bugetul alocat de Primăria Sectorului 3 pentru întreţinerea acestei suprafeţe a fost de 42 de milioane de euro, rezultă că primarul Liviu Negoiţă a investit, în medie, 6,56 euro pe metrul pătrat, respectiv de 30 de ori mai mult decât investeşte primăria din capitala Austriei.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial