Flori pentru doamne, domniţe şi… copii

Fie că se strecurau pe la terase, printre mesele pline de clienţi simandicoşi, fie că se aşezau, de-a dreptul, pe trotuarul marilor bulevarde, florăresele au avut dintotdeauna abilitatea de a se descurca şi de a-şi face meseria indiferent de vremurile pe care le-au trăit.

„Centrul Vechi” vă prezintă câteva ipostaze din vremuri trecute, dar parcă mai vii ca niciodată.


Odinioară, cam atât îi trebuia unei florărese să-şi poată vinde marfa: o bordură din vecinătatea (probabil) unui magazin destul de frecventat, vreme cât de cât favorabilă şi, bineînţeles, flori frumoase. Femeia din imagine are chipul aspru, semn că viaţa de florăreasă de altădată nu era una deloc roz. Vorbeşte de la sine şi faptul că-şi poartă copilul la piept în timp ce-şi face meseria…


 

Comerţul „înfloritor” cu flori se făcea, cum altfel, şi pe trotuarele bulevardelor, acolo unde lumea bună „bătea trotuarul” adesea pentru a vedea ce se mai întâmplă. Doamna din prim-plan, îmbrăcată elegant şi purtând o pălărie şic asortată cu taiorul, pare nehotărâtă dacă să aleagă micile buchete pe care i le ofetă florăreasa sau buchetele mai mari din stânga sa.


 

Tot pe trotuar şi (probabil) tot pe una dintre arterele circulate ale Capitalei interbelice, florăresele din imagine îşi fac meseria în modul cel mai arhaic cu putinţă. În timp ce femeia din stânga admiră cu un fel de invidie marfa de pe taraba vecină, cealaltă pare că-i dă lecţii fetei-ucenic despre arta aranjării unui buchet menit să atragă privirile clienţilor.


 

Florăresele din imagine, cu obişnuitele lor veşminte tradiţionale, par că s-au întâlnit întâmplător pe stradă pentru a sta la taifas cât ai fuma o ţigară. Nu de alta, dar coşul plin cu flori pe care-l poartă cea din dreapta trebuie vândut cât mai repede, pentru ca florile să nu-şi piardă prospeţimea. În planul doi, în spatele vitrinei, se practică aşa-zisul comerţ civilizat…


 

Femeia din imagine nu poate fi numită, desigur, florăreasă, deşi marfa ei este aranjată tot într-un fel de buchete, numite în limbaj popular „legături”. Pieţele de altădată (ca, de altfel, şi cele din ziua de azi) erau populate şi cu astfel de vânzătoare de verdeaţă, absolut necesare dacă e să ne gândim că, pe lângă gustul pentru frumos, mai există şi gusturi… culinare.

 


Tot un fel de aranjamente florale pot fi considerate şi sorcovele vândute de bărbatul din imagine. Deşi erau făcute, cel mai probabil, din hârtie colorată, florile sorcovei îi încântau de sărbători atât pe copiii care colindau, cât şi pe gazdele bucuroase să-i primească. Femeia cu broboadă pare că se tocmeşte cu vânzătorul, cerându-i un preţ mai bun pentru cele două sorcove pe care vrea să le cumpere.

Nici o poetică din lume nu atinge perfecţiunea şi semnificaţia celei mai timide flori.” – Mircea Eliade

 Surse foto:  http://www.muzeulbucurestiului.ro/main.html

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

Niciun comentariu adaugat

|  Tu poti fi prima persoana care comenteaza acest articol

Lasa un comentariu


GetSocial