Cel mai „deştept” mall din ţară, aproape gata

Construcţia celei de-a doua clădiri din România ca mărime, după Palatul Parlamentului, va fi gata până la sfârşitul lunii viitoare. Biblioteca Naţională a României va adăposti peste 12 milioane de cărţi şi se va mândri cu numeroase săli de lectură şi  de spectacol, cafenele, un restaurant şi nu numai.

 

Lucrările la noul sediu al Bibliotecii Naţionale au început în anul 1986. Însă după revoluţie au  fost întrerupte, iar sediul Bibliotecii Naţionale a României, de pe Bulevardul Unirii, a fost lăsat în paragină. Vestea bună este că, în urmă cu doi ani şi jumătate, lucrările au fost reluate, urmând a fi gata până la finele lunii viitoare. Mai mult, există mari şanse ca, după recepţie, biblioteca să fie deschisă parţial.

 

Patru cafenele şi un restaurant
Noul complex cultural adăposteşte 12 săli de lectură, opt de conferinţe şi numeroase alte săli multifuncţionale.  „La primele două niveluri sunt spaţiile publice multifuncţionale, sălile de conferinţe, de expoziţie, librăriile, patru cafenele, un restaurant, o grădiniţă pentru copiii angajaţilor, cabinet medical, tipografie şi serviciul de primire şi expediere cărţi. Marea suprafaţă e ocupată de depozitele care vor adăposti circa 12 milioane de cărţi şi vor asigura rezerva pentru următorii 50 de ani. Terenul aferent construcţiei bibliotecii are cinci hectare, iar suprafaţa desfăşurată a clădirii este de 120.000 de metri pătraţi, adică o treime din Palatul Parlamentului. Aici există şi adăpost în caz de dezastre”,  ne-a declarat Eliodor Popa, arhitectul proiectului.

 

Filme şi piese de teatru în aulă
Aula poate găzdui spectacole, chiar de teatru modern, sau un concert de cameră, un spectacol poezie şi chiar filme. Are şi cabină de proiecţie. De altfel, unele săli din bibliotecă au chiar cabine de traduceri simultane.

 

Cărţile, trecute în format electronic
În sălile de lectură, bucureştenii vor avea acces gratuit la internet. Însă aici se va face şi un control electronic: vor exista aparate care vor atenţiona acustic în cazul în care cineva vrea să iasă cu vreo carte. În plus, biblioteca derulează un amplu program de digitalizare a cărţilor (format electronic). În plus, vor exista săli de lectură pentru cei mici şi altele unde se vor organiza cercuri literare.

Va avea o megaparcare
Cei care vor trece pragul Bibliotecii Naţionale pentru lectură, pentru expoziţii şi spectacole sau pentru a se relaxa la una dintre cafenele vor putea uita şi de grija locului de parcare. „Vor exista parcări pe toate laturile bibliotecii, cu aproximativ 500-600 de locuri”, ne-a explicat Andrei Ioniţă, director coordonator al lucrării, în cadrul firmei Aedificia.

 

Fântâni-cascadă la intrare
La intrarea principală a clădirii vor exista două fântâni-cascadă, cu lumini şi jardiniere cu flori. În plus, coloanele bibliotecii vor fi iluminate. Arhitectura stâlpilor din interior seamănă cu o mulţime de cărţi puse una peste alta.

 

Încăpere înaltă de 40 de metri
Cel mai impunător spaţiu al bibliotecii este atriumul, cu o înălţime de 40 de metri. Încăperea va avea până şi pardoseală din sticlă, cu litere gravate ce vor fi evidenţiate cu ajutorul luminilor. „Se aprind luminile şi fondul pe care sunt litere apare mat, iar literele  se vor citi cu ajutorul luminilor. Avem şi plafoane asemănătoare”, a afirmat arhitectul Eliodor Popa. De altfel, atriumul este dotat cu două lifturi panormanice, îmbrăcate în sticlă, vor urca spre rafturile de cărţi.  În plus, clădirea dispune şi de lifturi şi toalete pentru persoanele cu dizabilităţi.

 

   „Biblioteca Naţională rezistă şi la cutremure de 8 grade pe scara Richter şi la incendii.” – Andrei Ioniţă,  director coordonator al proiectului

 

Sticlă care protejează de soare şi vânt
Sediul Bibliotecii Naţionale a României a fost construit după normele europene. „Ca arhitectură, e o clădire postmodernă care a păstrat pe zonele centrale o arhitectură clasică, cu coloane care se proiectează  pe un ecran neutru de sticlă. Am creat şi un perete dublu de sticlă ce protejează de razele soarelui, de vânt. De fapt, clădirea a suferit modificări mari din punct de vedere al arhitecturii, dar şi  din punct de vedere al instalaţiilor. Fondul de carte este considerat patrimoniu şi trebuie păstrat în condiţii de climă controlată, soarele nu trebuie să  pătrundă la ele pentru că le distruge, iar clădirea nu a avut un ansamblu de instalaţii care să asigure condiţiile necesare”, ne-a explicat arhitectul Eliodor Popa.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
TAGS: , , , , ,

2 Comentarii

  1. Naked Brands
  2. Diane Kruger pentru revista Citizen K, editia de toamna 2011 | Naked Brands

Lasa un comentariu


GetSocial